Când se reunește Universitatea Craiova și unde se va pregăti!

Universitatea Craiova a intrat în vacanţă mai târziu decât majoritatea echipelor din Superligă, având de disputat barajul de Conference League cu Universitatea Cluj. Oltenii au parte de numai două săptămâni de vacanţă, fiindcă se vor reuni sub comanda lui Costel Gâlcă pe 10 iunie şi se vor pregăti pe plan local, la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, până pe 16 iunie.

Între 17 iunie şi 1 iulie, Universitatea Craiova şi-a programat un stagiu de pregătire în Austria, în destinaţia care era tradiţională pentru stagiul de vară al „juveţilor”, la Neustift Im Stubaital, unde se mai efectuaseră cinci stagii de vară.

Numai anul trecut au absentat alb-albaştrii din respectiva locaţie, deoarece Mihai Rotaru hotărâse să boicoteze Austria, după votul negativ acordat României în privinţa aderării la spaţiul Schengen. 

Cu Eugen Neagoe antrenor, Ştiinţa s-a pregătit anul trecut în Bulgaria, la Bansko. Acolo, Mihai Rotaru avea să-l cunoască pe Ivaylo Petev, cu care s-a întreţinut îndelung şi cei doi au observat că au aceeaşi viziune despre fotbal. Aşa că în toamna trecută, după ce antrenorul bulgar s-a despărţit de Ludogorets Razgrad, Miha Rotaru l-a adus în Bănie.

„România în Schengen, Știința înapoi în Austria. Neustift Im Stubaital, «casa» Științei pentru 2 săptămâni. În acest loc s-a pregătit reprezentativa Spaniei pentru EURO 2008, iar în alți ani s-au antrenat Naționalele României și Franței. Dintre echipele de club regăsim formații de tradiție precum Ajax Amsterdam, Eintracht Frankfurt, VFB Stuttgart, Legia sau Genoa. Știința se întoarce în localitatea Neustift Im Stubaital pentru a 5-a oară, devenind deja o tradiție a stagiului de vară” este anunţul Universităţii Craiova.

Vizualizări: 1,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: