Ziua Naţională a României, sărbătorită mai devreme la Câlnic
Localnicii din Câlnic vor sărbători marţi, 29 noiembrie, Ziua Naţională a României, dat fiind faptul că 1 Decembrie este zi liberă. Ca în fiecare an, autorităţile vor pregăti o masă tradiţională cu vin fiert, fasole, cârnaţi şi costiţă. Primarul Dumitru Vulpe a decis ca evenimentul să aibă loc mai devreme tocmai pentru a putea participa şi elevii.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor avea loc marţi, 29 noiembrie, la căminul cultural din centrul comunei. Ca-n fiecare an, autorităţile vor depune coroane de flori la monumentele eroilor de la Câlnic, Hodoreasca şi Pinoasa, precum şi la mormântul soldatului necunoscut, care se află în cimitirul Câlnic. Cu acest prilej, elevii vor susţine un spectacol cu poezii şi cântece, dedicate ţării şi eroilor neamului. După programul artistic, atât copiii, cât şi adulţii vor fi invitaţi la masa tradiţională.
Localnicii vor servi câte un pahar de vin fiert şi câte o porţie de fasole cu cârnaţi şi costiţă. „Şcolile de pe raza comunei au pregătit un program artistic dedicat zilei de 1 Decembrie. Vom depune coroane la monumentele eroilor şi vom organiza o masă tradiţională cu fasole cu costiţă şi cârnaţi şi vin fiert. Vom pregăti în jur de 300 de porţii. Spectacolul şi masa vor avea loc pe data de 29 noiembrie, dat fiind că pe 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie sunt zile libere. Am decis să organizăm manifestările mai devreme tocmai pentru a putea participa şi elevii”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.