Fabrică de brichetare la Cătunele. Cine sunt investitorii!
Trei tineri întreprinzători vor să deschidă o fabrică de brichetare a cărbunelui la Cătunele. Au și făcut primele demersuri în acest sens, solicitând avizele necesare de la autoritățile avizatoare. Printre cei care investesc în această afacere se află și niște medici stomatologi, spune primarul din Cătunele, Florinel Țuilă.
Conform autorităților locale din Cătunele, fabrica de brichetare a cărbunelui va fi realizată în satul Lupoaia, acolo unde investitorii au cumpărat un teren în acest sens de la persoane private. Cei care vor să realizeze această fabrică sunt tineri care activează în domeniul sanitar, spune primarul din Cătunele, Florinel Țuilă. Solicitarea de emitere a acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj a fost făcută de Ion Alexandru Predescu. "Vor niște tineri să facă o fabrică de brichetare la Lupoaia, aproape de carieră. Deocamdată lucrează la hale, în principiu la anul vor să pună fabrica în funcțiune. Au până în 30 de ani. Știu că doi dintre ei sunt doctori stomatologi, unul din Motru și un altul din Târgu Jiu, iar celălalt este economist, din Motru. E un lucru bun ce vor să facă", a declarat Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele.
Și CE Oltenia a încercat să realizeze o astfel de investiție, tot la Cătunele. Și-a luat toate autorizații necesare de la primărie și chiar stabilise și firma care urma să realizeze investiția. Numai că a renunțat ulterior la idee și a reziliat contractul încheiat cu firma Adumit Company în urma unei licitații.