Rădoi, impresionat de adversarul oltenilor din meciul de luni!

Partida dintre Dinamo și Universitatea Craiova este programată luni, 21 aprilie, de la ora 21:00. Înaintea acestui meci antrenorul oltenilor i-a lăudat pe adversari pentru modul în care au depășit toate problemele.
Dinamo este pe locul 4 în play-off cu 29 de puncte strânse, în timp ce oltenii sunt pe 3 cu 33 de puncte.
Înaintea meciului direct de luni, antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, a vorbit despre problemele pe care adversarul le-a depășit și a ajuns în play-off.
„În mod normal ar trebui să lăsăm deoparte ce s-a întâmplat în sezonul regulat și să ne concentrăm pe partida din play-off. Acum orice pierdere a punctelor e greu de remontat. În acest moment trebuie să ne dăm seama că partidele sunt puține și importante și nu mai avem timp să recuperăm puncte pierdute.
O echipă care din punctul meu de vedere a avut mari probleme în compartimentul defensiv, a reușit să se apere la 40 de metri de propria poartă. Multe dueluri câștigate în acea zonă prin Mărginean și Opruț. Doi jucători care m-au impresionat prin agresivitate și poziționare. Mă așteptam ca Dinamo să aibă mai multe probleme defensiv, dar m-am înșelat. Au arătat foarte bine.
Nu putem spune că este o muncă doar dintr-o parte. Pe lângă antrenor și jucători este și meritul clubului pentru că a pus la dispoziție jucători de care a avut nevoie. Drept dovadă nu este întâmplător că Dinamo este în play-off. Acum, chiar cu multe absențe, încep să apară rezultate. Dinamo încearcă să nu depindă de un jucător, de fiecare dată au încercat ca jocul echipei să primeze. Ei nu se bazează pe un singur jucător”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo.
Partida Dinamo - Universitatea Craiova este programată luni, 21 aprilie, de la ora 21:00.
Vizualizări: 112
Distribuie Trimite pe WhatsApp