Universitatea Craiova a renunţat la încă un jucător!

După Raul Silva, Alexandru Mateiu, Atanas Trică şi Pyry Soiri, Universitatea Craiova a mai renunţat la un jucător. Este vorva de un tânăr în care îşi pusese speranţe că va acoperi „regula U21″, mijlocaşul David Sala.

În vârstă de 20 de ani, David Sala şi-a încheiat conturile cu gruparea din Bănie, după ce a fost anunţat că antrenorul Costel Gâlcă nu se bazează pe el, şi a semnat un contract pe trei ani cu nou-promovata în Liga a II-a, FC Bihor.

„Născut la 24 august 2004, tot în Braşov, David evoluează pe postul de mijlocaş central şi fost plecat trei ani la Craiova, unde a făcut parte din clubul CSU. În iarna acestui an, el a fost împrumutat până în această vară la CSM Alexandria, echipă cu care a evoluat în Liga a II-a. Şi David Sala a semnat pentru trei sezoane cu clubul nostru”, este prezentarea pe care i-a făcut-o FC Bihor.

David Sala, mijlocaș care va împlini 20 de ani luna viitoare, a ajuns la FC Bihor după ce ultima dată a jucat la CSM Alexandria. În urmă cu un an, David Sala a fost campion în Liga de Tineret cu formaţia de juniori a Universităţii Craiova.

Lui David Sala i s-a propus în iarna trecută un împrumut la CS Tunari, unde oltenii îl detaşaseră pe Atanas Trică, dar Sala nu a fost de acord şi în cele din urmă a mers la CSM Alexandria, unde fusese solicitat de Eugen Trică. La formaţia teleormăneană, Sala prins doar șase meciuri, după ce în prima parte a sezonului evoluase în mod constant la satelitul Craiovei, în Liga 3. În trei sezoane, cât a fost sub contract cu Universitatea Craiova, David Sala a evoluat numai în 8 meciuri în prima ligă.

Vizualizări: 2,889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: