Alex Mitriță și Andrei Ivan pot pleca în perioada următoare!
Începe „revoluția” la Universitatea Craiova care poate pierde doi dintre cei mai importanți jucători în această vară. Mihai Rotaru anunță că Alex Mitriță și Andrei Ivan ar putea părăsi echipa.
Universitatea Craiova este la un pas să piardă doi dintre cei mai importanți jucători chiar înainte de debutul noului sezon în Liga 1. Anunțul a fost făcut de Mihai Rotaru, patronul oltenilor afirmând că își dorește încă un atacant în lot, dat fiind faptul că e posibil ca Alex Mitriță și Andrei Ivan să plece în această vară.
„Noi ne dorim să mai facem un transfer. Nu luăm în calcul dacă pleacă Mitriţă, dacă pleacă Ivan. Mai căutăm un atacant. Orice este posibil, şi să vină jucători, şi să plece. Alex Mitriţă e posibil să plece, dar în acest moment este 100% concentrat. I-am spus să nu ia în calcul, să dea tot ce e mai bun până se schimbă ceva”, a declarat Mihai Rotaru pentru Digisport.
Universitatea Craiova a făcut deja cinci transferuri în această vară. Gregorio Sierra, Silviu Lung jr, Luis Paradela, Carlos Mora și Takuto Oshima s-au alăturat lotului lui Costel Gâlcă.
Atacantul Universității Craiova a fost în cea mai bună formă a carierei sezonul trecut și ar putea prinde un transfer important în această vară. Ajuns la 29 de ani, Alex Mitriță poate pleca de la gruparea alb-albastră, iar șansele sunt foarte mari să ajungă în zona Golfului de unde este asaltat cu oferte. Starul oltenilor a rămas sezonul trecut la Craiova, după ce Mihai Rotaru a refuzat multe propuneri de la șeici, dar acum îi va fi foarte greu să îl mai țină pe loc pe cel mai bun jucător din lot.
„Eu ştiu că există interes din Arabia Saudită şi din Emiratele Arabe Unite pentru Mitriţă. Din Arabia Saudită, ar putea lua undeva la 2,5 milioane de euro pe an, iar în Emirate ar încasa cam 1,5 milioane de euro”, a declarat Marius Șumudică.