Unde va juca fostul portar al Universității Craiova!
Transferul lui Mirko Pigliacelli, fostul portar al Universității Craiova, depinde de ultima decizie a conducătorilor de la Manchester City! Mirko Pigliacelli, portar pe care Universitatea Craiova l-a vândut în iulie 2022 la Palermo, este pe punctul de a fi implicat într-un nou transfer în Italia.
Palermo, care a ratat promovarea în Serie A la finalul sezonului 2023 – 2024, este deținută de consorțiul City Football Group, care pe lângă gruparea de pe Etihad, din Premier League, mai gestionează și formații ca New York City, Girona sau Troyes.
Mirko Pigliacelli, goalkeeper care a trecut pe la mai multe grupări din fotbalul italian, a avut o scurtă aventură și în România. El a semnat cu Universitatea Craiova în vara lui 2018, de la Pro Vercelli. Inițial a fost adus sub formă de împrumut, după care achiziționat, în ianuarie 2019, în schimbul a 300.000 de euro.
Pigliacelli a rămas în România până în iulie 2022, când Universitatea Craiova l-a cedat înapoi în Italia, la Palermo, pentru 500.000 de euro.
În ultimele două sezoane, portarul a fost titular incontestabil la gruparea din Serie B, reușind să bifeze aproape 80 de meciuri jucate. Însă, în actuala fereastră de mercato, Pigliacelli e pe punctul de a schimba din nou echipa.
Publicația Tuttomercatoweb anunță că goalkeeperul va fi vândut la Catanzaro, iar pentru ca mutarea să se realizeze mai lipsește doar acordul șefilor care conduc consorțiul City Football Group. Palermo, club alături de care Pigliacelli mai are contract până în 2025, ar fi dat deja verde la transfer.