Speră ca Pandurii să renască la fel ca Ceahlăul!

Fost antrenor la Pandurii în perioada cea mai bună a echipei fanion a Gorjului, Cristian Pustai deplânge situația pandurilor. Formația a intrat în faliment în 2022 dar fostul tehnician speră ca Pandurii să renască la fel ca și Ceahlăul. 

Cristi Pustai a fost prezent în weekend la Târgu Jiu cu actuala sa echipă, Ceahlăul, care are o situație asemănătoare cu a formației fanion a Gorjului. Ceahlăul a intrat în faliment dar s-a reînființat, a promovat în Liga 3 și acum, cu Pustai pe bancă în Liga 2. 

Pustai deplânge situație fostei echipe din Târgu Jiu, de care îl leagă cea mai mare performanță a carierei de antrenor și nu recunoaște ACS Viitorul ca o posibilă înlocuitoare, sperând că și Pandurii va renaște. ”Așa cum Ceahlăul a renăscut, sper ca într-o zi să mai aud și de ea”, a spus Pustai referitor la Pandurii.

Vicecampion în 2013 cu Pandurii Târgu Jiu, alături de care s-a și calificat în grupele Europa League, antrenorul Cristian Pustai a revenit sâmbătă, 19 august, la Târgu Jiu, ca antrenor al nou-promovatei în Liga 2 Ceahlăul Piatra Neamț.

Moldovenii au întâlnit ACS Viitorul Târgu Jiu și s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile lui Cristian Jalbă (29) și Marius Savu (41), din prima repriză.

Vizualizări: 1,254

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: