O echipă de fotbal implicată în accident pe autostradă. Jucătorii au ajuns la spital
Un meci din campionatele din România a fost amânat după ce autocarul echipei a făcut un accident groaznic pe autostrada A2. Mai mulți jucători au fost transportați la spital în urma impactului iar conducerea a solicitat amânarea partidei oficiale.
Meciul Amara – Gloria Băneasa, care trebuia să se dispute miercuri, de la ora 18:00, în Liga a 3-a din România, nu a mai avut loc, deoarece autocarul echipei oaspete a făcut un accident groaznic pe autostrada A2. Trei vehicule au fost implicate în coliziune, iar în urma vătămărilor cu care s-au ales, mai mulți jucători au fost transportați la spital.
Autocarul celor de la Gloria Băneasa a fost implicat într-un groaznic accident rutier pe autostrada A2, iar mai mulți dintre jucători au ajuns la Spitalul Județean Călărași pentru a primi îngrijiri.
Concret, totul a plecat de la o pană pe care o autoutilitară a făcut-o în timp ce circula pe autostradă. Aceasta a pus avariile și a tras de volan dreapta, pentru a se îndrepta către banda de urgență. În spate, un autoturism a pus frână pentru a evita o eventuală coliziune cu autoutilitara. Însă, șoferul autocarului care avea rolul de a-i transporta pe jucătorii Gloriei Băneasa la meci a reacționat târziu și a intrat puternic în mașina din față, pe care a împins-o sub autoutilitară. Impactul a fost unul foarte puternic, iar în urma multiplelor coliziuni mai multe victime s-au ales cu răni serioase.
Potrivit informațiilor ProSport, unele dintre persoanele implicate în accident au acuzat dureri de coloană, iar altele s-au ales cu câțiva dinți sparți. De asemenea, unii dintre jucători au fost transportați la Spitalul Județean Călărași pentru a primi îngrijiri, iar un altul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Ialomița. Accidentul s-a produs la kilometrul 94 al autostrăzii A2
Înaintea meciului care era programat miercuri, Gloria Băneasa ocupă locul secund în play-out-ul din Seria 3 a Ligii 3, cu 34 de puncte, la egalitate cu liderul Dunărea Călărași.
De partea cealaltă, Amara se află pe ultimul loc, cu doar 8 puncte, fiind ca și retrogradată.