Maşina patronului Universității Craiova, implicată într-un accident rutier grav

Un autoturism care aparţine finanţatorului Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a fost implicat marți după-amiază într-un accident rutier grav. Evenimentul a avut loc chiar la ieşirea din baza de pregătire a echipei din Bănie.

În maşină se afla şoferul lui Mihai Rotaru, care nu ar fi acordat prioritate unui tânăr care se afla pe un scuter, acesta ajungând în stare destul de gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Autoturismul lui Mihai Rotaru părăsea cantonamentul „Ilie Balaci”, din zona Lunca Jiului, iar motociclistul, care este minor, venea de pe bulevardul „Ilie Balaci”.

Mai mulţi motociclişti s-au adunat în zonă în câteva minute, acolo sosind și poliţia, care investighează accidentul.

Şoferul lui Mihai Rotaru a fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

„În seara zilei de 02 mai a.c., 18.32, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bld. Ilie Balaci, din municipiul Craiova. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism la ieșirea din curtea unei societăți comerciale către bld. Ilie Balaci, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui moped condus de un minor de 17 ani, din comuna Bucovăț, care circula pe bd. Ilie Balaci, fiind lovit de acesta din urmă.

În urma evenimentului rutier, conducătorul mopedului a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ, conducătorul mopedului neputând fi testat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în comunicatul Poliţiei Craiova.

Vizualizări: 1,069

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: