Mai mult ca perfectul este un mod verbal care exprimă o acțiune trecută și terminată înaintea altei acțiuni trecute. Mai mult ca prefectul reprezintă un stil de a face politică publică în care, deși nu ești încă terminat oficial, toată lumea poate vedea cum cariera ta politică este deja sfârșită, înainte să fi început bine.

Ciprian Florescu ori este un individ strident de incult și lipsit de orice tip de abilitate de comunicare, ori este un băiat ok, dar care a picat într-o spirală a penibilului în care, în loc să încerce să se salveze, se afundă cu absolut orice ocazie sau apariție publică.

Orice om greșește. Unii dintre noi chiar putem face greșeli mari, care ne miră și pe noi. Dar orice poate fi iertat, atâta timp cât ne mărturisim deschis greșelile și, când există posibilitatea, le și îndreptăm. Prefectul a GREȘIT GRAV cu acel ordin care spune publicului (din calitatea sa de om neales) cum să se îmbrace. Toată lumea realizează asta, îndrăznim să credem că până și el însuși.  De ce nu admite că a greșit și nu afirmă public că scoate acele tâmpenii enorme din ordin, chiar nu ne putem explica. Este vechea poveste cu politicianul local care crede că persistența în prostie, încăpățânarea bovină chiar, poate fi vreodată o soluție, într-un război cu opinia publică și cu presa pe care nimeni nu l-a câștigat. În lipsa unor consilieri măcar cu o vagă experiență în relații publice și psihologie umană de bază, politicieni locali se autodistrug în fiecare an, fără ca nimeni să-i regrete, ulterior. Nimeni nu-l va regreta nici pe Florescu, care chiar crede că dacă te prinde nevasta în pat cu altă femeie, poți să negi cu mult tupeu și să iasă în cele din urmă ca tine. Ăsta nu e PR înțelept, asta e prostie populară.

Ca să înțelegeți și mai bine dimensiunile dezastrului, joi, la o conferință de presă, prefectul Florescu a mai căzut în prăpastie câteva zeci de metri, după ce părea că se agățase de niște crengi de pe marginea verticală a hăului. Când i s-a atras atenția că pe Valea Sohodolului se taie păduri ”ca-n codru”, prefectul a reacționat halucinant: ”nu reacționez la o pastilă aruncată”. Tăierile masive de copaci de pe raza județului său, așadar, sunt ”pastile”, pentru prefect; sunt mici neajunsuri, lucruri minore de care nu trebuie să ne împiedicăm. Fustele peste genunchi ale doamnelor care înfruntă canicula, însă, abia alea sunt chestiunile grave, care trebuie să ne preocupe pe toți. Și care fac obiectul ordinelor și vigilenței prefectului de județ.

Domnule prefect, sunteți foarte aproape de fundul prăpastiei. Momentan, nu vă doare, pentru că simpla cădere și frecarea cu aerul nu dor. Știți ce doare foarte tare, însă? Momentul în care atingeți fundul prăpastiei. Iar dumneavoastră păreți să fi trecut de punctul în care vă mai puteți atenua (și cu atât mai puțin inversa) căderea. O să vă doară, iar noi n-o să avem nici o satisfacție în a vă spune, ulterior, că v-am avertizat.