Întăriri de la  AC Milan la Craiova!

Adrian Mititelu aduce întăriri lui Nicolae Dică la FCU Craiova.  Gabriele Aldegani s-a alăturat staff-ului tehnic și va ocupa postul de antrenor cu portarii la FC U Craiova.

În vârstă de 47 de ani, Aldegani i-a fost coleg lui Florin Răducioiu la AC Milan pe parcursul carierei de jucător și a mai evoluat la formații precum Monza, Livorno, Bari sau Chievo Verona.

„Benvenuto! Gabriele Aldegani va pregăti portarii noști pentru acest sezon. În cariera de antrenor, el a antrenat portarii la echipele Pescara și Pordenone, iar ca jucător a făcut parte din lotul echipei AC Milan unde a fost coleg cu Florin Răducioiu.

Antrenorul italian în vârstă de 47 de ani a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului curent cu echipa noastră”, a anunțat FC U Craiova.

În urmă cu doar câteva zile, FC U Craiova anunțase oficial despărțirea de italianul Sabino Oliva, cel care ocupase postul de antrenor cu portarii în sezonul precedent.

„Grazie, Sabino Oliva! FCU Craiova 1948 și Sabino Oliva au decis de comun acord încheierea contractului. Îi mulțumim pentru dedicarea de care a dat dovadă în antrenamentele portarilor noștri și îi urăm mult succes pe viitor”, a fost anunțul publicat de către FC U Craiova, pe Facebook.

Săptămâna trecută, FC U Craiova s-a despărțit și de fundașul central Lorenzo Paramatti, care se afla la club din septembrie 2020.

Vizualizări: 2,790

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: