Vulturii Fărcășești se pregătește intens de Supercupă

Noul sezon fotbalistic din Gorj va debuta la finalul acestei săptămâni cu un meci special, cel din Supercupa Gorjului. AJF Gorj a prezentat deja trofeul care va intra în posesia uneia dintre echipele Vulturii Fărcășești sau CSO Turceni.

Supercupa Gorjului deschide practic noul sezon de fotbal deși se dispută între două echipe care au câștigat cele mai importante trofee la nivel de județ, în sezonul trecut. 

Disputa pentru trofeul Supercupa Gorjului, care a fost prezentat recent și de AJF Gorj, se va desfășura la Rovinari, sâmbătă, 19 august, cu începere de la ora 17:30. 

Partida aduce față în față campioana Ligii a 4-a Gorj din sezonul trecut, CSO Turceni, formație care va evolua în Liga 3, și câștigătoarea cupei Gorjului, Vulturii Fărcășești, o echipă cu ambiții de promovare în noul sezon. 

Deși se joacă pe teren neutru, se pot considera gazde cei de la Fărcășești, pentru că au jucat recent în Cupa României, faza regională, pe terenul de la Rovinari. „Ne desparte mai puțin de o săptămână până la primul meci oficial. Sâmbătă, 19 august, pe stadionul Tineretului din Rovinari, vom da piept cu CSO Turceni, pentru a disputa și tranșa câștigătoarea SuperCupei!”, au anunțat oficial cei de la Fărcășești care se pregătesc intens pentru acest meci și au susținut deja un amical, cu Viitorul Târgu Jiu U19, meci pe care Vulturii l-a câștigat cu 3-2.

La acest amical au intrat pe teren: D. Popescu - A. Negrea, G. Oiță, A. Constantin, G. Tudoran - G. Preoteasa, E. Frățilescu, R. Floroiu - C. Șelaru, M. Știrbu, H. Peia iar pe parcursul jocului au mai intrat: A. Nica, I. Iclănzan, A. Catană, C. Rotaru.

Galerie foto


Vizualizări: 616

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: