Ce transferuri de titlu mai pregătește Universitatea Craiova!
Antrenorul oltenilor, Laurențiu Reghecampf, a cerut conducerii să mai facă transferuri pentru actualul sezon. Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a dezvăluit ce transferuri mai pregătește pentru perioada de mercato din această vară.
Universitatea Craiova i-a adus în această vară pe Alexandru Mitriță (28 de ani), Jamin Kurtic (34 de ani) și Jean Baptiste Mendy (19 ani), însă Mihai Rotaru mai pregătește câteva mutări pe piața transferurilor din această vară.
Afaceristul care o finanțează pe Universitatea Craiova a dezvăluit că așteaptă din partea lui Laurențiu Reghecampf și a staff-ului să facă propuneri de jucători, iar el o să facă tot posibilul să îi îndeplinească dorințele antrenorului din Bănie.
„El împreună cu staff-ul știu ce au de făcut. În momentul care vor veni cu o propunere clară vizavi de ceea ce își doresc, de poziție și de jucător eu voi fi alături de ei. Este posibil să mai vină jucători, da”, a declarat Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Mihai Rotaru a vorbit și despre Jasmin Kurtic, unul dintre transferurile oficializate de Universitatea Craiova în această vară, iar afaceristul care o finanțează pe gruparea din Bănie a explicat de ce au durat atât de mult negocierile dintre club și fotbalistul sloven.
„Noi am sperat să vină Kurtic cu 10 zile înainte sau chiar cu două săptămâni. Am spus la un moment dat, după două-trei zile sperăm să-l anunțăm. Era vorba de Kurtic, dar lucrurile s-au întins mai mult decât ne așteptam și acum sperăm să mai transferăm doar dacă există ceva special”, a mai spus Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, conform sursei citate.