Transferul cu care Universitatea Craiova dă lovitura pentru titlu!
Cel mai important transfer al verii la Universitatea Craiova pare să fi fost până acum aducerea lui Alex Mitriță. La fel ca și la precedentele meciuri, acesta a impresionat și în meciul cu Poli Iași.
Mihai Rotaru a reușit în această vară o mutare spectaculoasă pe piața de mercato, convingându-l pe Alex Mitriță să revină în Bănie. Oltenii s-au impus cu 4-1 pe terenul nou-promovatei Poli Iași, iar fotbalistul de creație al oltenilor a strălucit din nou. Consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, consideră chiar că Alex Mitriță a fost omul meciului în toate cele cinci jocuri disputate de Universitatea Craiova în acest sezon.
„Mitriţă a fost one man show azi, a fost al cincilea meci consecutiv în care Mitriţă a fost omul meciului. Dacă ce a spus Reghecampf despre accidentarea lui e adevărat, atunci nu ştiu de ce nu a fost schimbat. Măcar să-l retragă. Ei au mai riscat şi cu Baiaram, iar pentru un trofeu la finala de tineret el a pierdut un turneu final.
Mitriţă mi se pare antrenat în momentul ăsta. Au fost momente în cariera lui când nu se antrena cum trebuie, dar continuitatea asta de cinci meciuri la rând în care e omul meciului e un semnal că se antrenează bine”, a declarat Andrei Vochin, potrivit Orange Sport.
Mijlocașul Alex Mitriță spune că s-a ales cu o contractură musculară în meciul dintre Poli Iași și Universitatea Craiova, dar a ales să rămână pe teren pentru toate cele 90 de minute.