Gorjeanul Florin Marian Enache câștigă aurul la Paris! Avem campion olimpic!

Echipa României de dublu vâsle masculin, formată din Florin Marian Enache (din Aninoasa, Gorj) și Andrei Sebastian Cornea, a obținut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris! Performanța lor excepțională a avut loc în finala A, desfășurată pe 1 august 2024, la ora 12:30.

Enache și Cornea au început în forță, plasându-se pe primul loc încă de la distanța de 500 de metri, cu un timp de 01:32.59. Dominanța lor a continuat și la punctul intermediar de 1000 de metri (03:06.91). Cu toate acestea, la 1500 de metri, echipa României a căzut pe locul al doilea, cu un timp de 04:40.69, în urma echipei Olandei.

Într-un final spectaculos, echipa României a reușit să recâștige terenul și a trecut linia de sosire în 06:12.58, asigurându-și medalia de aur.

Mama tânărului campion din Aninoasa, a declarat pentru Pandurul: "Este o fericire care nu poate fi exprimată în cuvinte, dar când mă gândesc la cât muncește și cum are mâinile, mă doare sufletul. A câștigat acum câțiva ani medalia de aur la un concurs și când a venit acasă cu medalia la gât, nu am putut să nu observ palmele lui, care erau carne vie".

Felicitări campionilor noștri pentru această realizare extraordinară!

Citește și: Emoții mari în comuna Aninoasa înainte de finala de canotaj: "Florinel merită să câștige pentru că a muncit mult"

Vizualizări: 9,336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: