Absențe importante pentru meciul Universitatea Craiova – Maribor
Universitatea Craiova îl are pe Maldonado suspendat, iar Screciu, absent și-n tur, se află în continuare în recuperare. Slovenii, în schimb, vin la Craiova fără Hilal Soudani și Sven Šoštarič Karič, accidentați, dar și Josip Ilicic are probleme.
Returul din Bănie al acestui meci începe joi de la 2-0 pentru NK Maribor, și orice detaliu va conta, inclusiv absențele din cele două tabere. Universitatea Craiova nu va putea conta nici acum pe „închizătorul” Vladimir Screciu, accidentat încă din sezonul trecut, iar Denil Maldonado este suspendat.
Fundașul din Honduras a înclinat balanța în favoarea slovenilor, în prima manșă, după ce a văzut cartonașul roșu în minutul 31, în urma unui fault asupra „vârfului” Etienne Beugre. Rămasă în inferioritate numerică, Universitatea a cedat în repriza secundă, când Repas (57) și Jakupovic (88) au punctat pentru Maribor.
Antrenorul Costel Gâlcă îi va avea la dispoziție pe Alexandru Mitriță și pe Elvir Koljic, care au încheiat derby-ul cu CFR Cluj (2-0) cu pungi de gheață aplicate în urma loviturilor primite. Amândoi sunt anunțați titulari în returul de joi.
Mai rău stau slovenii iar cotidianul Ekipa24 a anunțat miercuri dimineață că ei vor veni la Craiova „fără doi jucători importanți. Hilal Soudani și Sven Šoštarič Karič vor rămâne acasă”.
Publicația amintită îl citează pe antrenorul Ante Šimunža: „Din păcate, pe Sven l-am pierdut pentru retur. Nu a putut fi recuperat astfel încât să joace joi, dar foarte probabil va fi pregătit pentru meciul de duminică, cu Bravo.
Conform prognozei medicilor, ar trebui să fie disponibil pentru antrenamentul de vineri. În cazul lui Soudani trebuie să mai așteptăm, nu ne-am dori să sufere o recidivă și absența lui de pe teren să se prelungească”.
O absență-surpriză ar putea fi cea a lui Josip Ilicic. Cel mai important jucător al slovenilor a acuzat unele probleme și devenit incert pentru returul de la Craiova.