S-au ciocnit în intersecție. Unul dintre șoferi era beat!

Un șofer din Vâlcea s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis după ce s-a urcat la volan și a făcut mașina zob într-o intersecție din Râmnicu Vâlcea

"Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că în eveniment au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbați în vârstă de 38, respectiv 55 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. În cazul bărbatului de 55 de ani, rezultatul a fost negativ. 

Pentru celălalt conducător auto, în vârstă de 38 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", a anunțat Poliția. 

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: