Fotbaliștii unei echipe de Liga 2 nu mai suportă: „Ne desființăm! Suntem ai nimănui!”

Fotbaliștii unei echipe din Liga 2 și-au strigat disperarea vizavi de situația de la club. Neplătiți și de jumătate de an, jucătorii de la CS Mioveni speră să primească ceva măcar până în Crăciun, apoi să fugă de la clubul argeșean.

FRF a schimbat formatul Ligii a 2-a în acest sezon, s-a trecut la 22 de echipe, dar echipele cad pe capete. S-a întâmplat deja ACS cu Viitorul Târgu Jiu, echipă aflată în insolvență, care nu s-a prezentat etapa trecută și jucătorii au intrat pentru a doua oară în grevă săptămâna trecută, iar acum un alt club, ce nu demult a fost în Liga 1, se dezintegrează.

Este vorba despre CS Mioveni unde jucătorii își strigă disperarea. Sunt neplătiți de luni bune, în club existând chiar angajați care n-au văzut un leu din primele luni ale anului, anunță golazo.ro.

Cu 6 puncte în primele 9 runde, deja depunctată cu 2 puncte, CS Mioveni pare la capăt de drum. Jucătorii nu mai acceptă starea în care a ajuns clubul, își cer dreptatea și deja trag concluzii în privința viitorului pe care CS Mioveni îl mai are în fotbalul profesionist: "Situația e critică! După Viitorul Târgu Jiu, noi probabil suntem a doua echipă care ne vom desființa. Sunt jucători care n-au primit salariu de 6 luni, iar cei noi, n-au primit nici ei niciun salariu. 

Am fost mințiți că vom primi salariu săptămâna asta și nu am primit nimic de la vechiul primar, care mai are două săptămâni și pleacă. Vin sărbătorile și noi n-am primit nimic! Avem familii! E dezastruos. Pe primar nu îl mai interesează de noi. Se alege praful!", au spus jucătorii sub protecția anonimatului pentru golazo.ro.

Vizualizări: 391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: