1 Mai fără Neversea! Și Sunwaves ar putea avea aceeaşi soartă 

Turiştii care vor ajunge pe litoral după 1 Mai se pot bucura de mare, de soare dar nu și de festivalul Neversea. Festivalul nu se mai ţine anul acesta, iar Sunwaves ar putea fi anulat pe ultima sută de metri.

După anularea Neversea hotelierii de la mare au aflat că s-ar putea să nu se mai ţină nici Sunwaves. "Festivalul Sunwaves a pus Mamaia pe harta muzicii electronice. Mie mi-au venit cei mai mulţi străini, 10.000", a declarat Ioan Borzea, organizator Sunwaves.

Poliţiştii au cerut demontarea corturilor de pe plajă, pe motiv că au fost amplasate ilegal. Organizatorul care ar trebui să dea startul festivalului de muzică electronică de 1 Mai are altă variantă. 

"DIICOT a pus presiune pe toate instituţiile statului ca să nu se ţină acest festival. Au fluturat la masă acolo un dosar cu nişte poze că ar fi găsit nişte droguri îngropate", a mai spus Ioan Borzea, organizator Sunwaves.

Până la lămurirea situaţiei, operatorii din turism se tem că vor pierde mulţi clienţi. "Turiştii preferă mai mult destinaţiile în care se întâmplă evenimente. Şi vorbim mai ales despre Mamaia, Mamaia Nord şi Vama Veche", spune Corina Martin, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii.

Acvariul din Constanţa este închis, iar definariul îşi va deschide porţile abia spre finalul lunii mai. La fel şi Cazinoul Constanţa asta în timp ce peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi în următoarea perioadă la mare. Mamaia, Eforie şi Vama Veche sunt cele mai căutate staţiuni iar peste 150 de hoteluri vor fi deschise pe întreg litoralul românesc. 

Preţurile, la început de sezon pornesc de la 130 de lei pe noapte, la un hotel de două stele şi ajung la 600 de lei, la patru stele. 

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: