Prefectul intervine după asfaltarea din Drăgoieni: „Nu este normal ce se întâmplă!”

Traficul din Târgu Jiu a fost, din nou, dat peste cap de lucrările de asfaltare realizate în plină zi, în zona Drăgoieni. Șoferii sunt exasperați de decizia autorităților locale de a demara lucrări la orele de maximă aglomerație, fără să țină cont de disconfortul creat și de timpul pierdut în ambuteiaje.

Situația a atins un punct critic ieri dimineață, când, la ora 8:00, o echipă de muncitori a început lucrările de asfaltare la una dintre intrările principale în municipiu, chiar într-o zi de sărbătoare. Coloane de mașini s-au format rapid, iar nemulțumirea șoferilor nu a întârziat să apară.

Pentru prima dată, prefectul județului Gorj a intervenit public pe acest subiect. Acesta s-a deplasat personal în zonă pentru a vedea situația la fața locului și pentru a solicita măsuri urgente de fluidizare a traficului. Situația a rămas la fel până seara.

"Nu este posibil să începi lucrări de asfaltare la ora 8 dimineața, într-o zi în care oamenii circulă intens și este sărbătoare. Astfel de lucrări trebuie programate în timpul nopții sau în intervale în care traficul este redus. Este nevoie de mai multă coordonare și responsabilitate”, a declarat prefectul Șerban Predescu.

El a cerut autorităților locale să regândească strategia de intervenție pentru astfel de lucrări și să țină cont, în viitor, de impactul asupra traficului și a cetățenilor.

Astfel, s-a convenit ca, pentru a evita repetarea unor astfel de situații, lucrările de asfaltare să fie programate după cum urmează: sâmbăta, în intervalul orar 07:30 – 16:00, luni – miercuri, începând cu ora 16:00 și până în cursul nopții.

Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a solicitat autorităților responsabile o mai bună planificare și comunicare a lucrărilor de infrastructură.

Galerie foto


Vizualizări: 1,632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: