Cum arată primul „11” pentru Slovacia – România!

Slovacia – România este  ultima partidă a „tricolorilor” din grupa E de la Euro 2024. Meciul va avea loc miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, la Frankfurt.

Elevii lui Edi Iordănescu sunt pe primul loc în grupă după primele două meciuri. Au învins-o pe Ucraina, 3-0, și au pierdut cu Belgia, 0-2. 

Echipele probabile pentru Slovacia - România:

Slovacia (4-3-3): Dubravka - Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko - Kucka, Lobotka, Duda - Schranz, Bozenik, Haraslin

România (4-3-3): Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Draguș, Fl. Coman

România e pe primul loc în grupa E, cu 3 puncte, la fel ca Belgia, Slovacia și Ucraina, dar cu cel mai bun golaveraj (+1, ca Belgia, dar naționala noastră a dat mai multe goluri, 3 față de 2).

Pentru a se califica de pe unul dintre primele două locuri, România trebuie să nu piardă cu Slovacia.

Pe lângă cea mai simplă variantă, România să facă minim un egal cu Slovacia și să meargă în optimi de pe locul 1 sau 2, luni seară a devenit valabil în proporție de 99% și scenariul prin care ne-am putea califica de pe locul 3.

Dacă „tricolorii” pierd cu Slovacia, trebuie să fie îndeplinită o condiție, obligatoriu, pentru a termina pe locul 3. Și anume, Belgia să o bată pe Ucraina. La o înfrângere a elevilor lui Edi Iordănescu, orice alt rezultat decât victoria Belgiei ne trimite pe locul 4, iar România ar fi eliminată de la turneul final. Dacă pierdem la mai puțin de 5 goluri diferență cu Slovacia și Belgia bate Ucraina, suntem în optimile EURO 2024.

Vizualizări: 865

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: