Președintele Cosmin Popescu, la dispariția prematură a consilierului său: „Un om bun, cum rar mai întâlnești!”

Mesaje de condoleanțe și aprecieri la adresa fostului jurnalist Ovidiu Popescu au venit după aflarea morții sale din Ziua de Paște. Fostul fondator al Radio Târgu Jiu, jurnalist și om de cultură, muzician dar și pasionat de muzică, va fi condus marți pe ultimul drum, în comuna Lelești.
După aflarea acestei vești triste, un mesaj emoționant a fost transmis din partea președintelui Consiliului Județean, Cosmin Popescu, pentru care Ovidiu Popescu a lucrat ca și consilier în ultimii ani.
„Unele despărțiri vin prea devreme. Și dor pentru totdeauna...
Astăzi, în Duminica Învierii Domnului – ziua în care creștinii din întreaga lume celebrează biruința vieții asupra morții – colegul, consilierul și prietenul meu apropiat, Ovidiu Popescu, a plecat dintre noi.
Cu atât mai greu este să accept această veste, cu cât plecarea lui vine într-o zi în care speranța, lumina și credința în viața veșnică sunt mai puternice ca oricând. Poate că nu întâmplător, sufletul lui blând a ales să plece spre cer tocmai acum, când Însuși Hristos ne învață că moartea nu este un sfârșit, ci începutul unei alte existențe – mai aproape de Dumnezeu.
Ovidiu nu a fost doar un coleg de peste un deceniu. A fost omul pe care te puteai baza în orice moment. Calm, echilibrat, profund, dedicat… un om bun, cum rar mai întâlnești. Un sprijin real în momentele importante, un confident, un profesionist desăvârșit și un prieten discret, dar mereu prezent.
Plecarea sa lasă un gol uriaș în sufletul meu și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Mă doare plecarea ta, Ovidiu... și o parte din mine pleacă odată cu tine.
Transmitem, cu toată compasiunea, sincere condoleanțe familiei îndurerate. Suntem alături de voi în aceste clipe sfâșietoare. Dumnezeu să vă mângâie sufletul și să-l primească pe Ovidiu în Lumina Sa veșnică!, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Vizualizări: 876
Distribuie Trimite pe WhatsApp