Alex Stoica, prezentat oficial ca antrenor la Cărbunești

Începând de luni, 15 iulie, noul antrenor al Gilortului este Alexandru Stoica, a anunțat oficial clubul din Cărbunești. Acesta l-a înlocuit pe Mario Găman care a ales să continue în Liga 4, cu CSM Târgu Jiu.

Gilortul va fi preluată de antrenorul care a mai condus destinele echipei gorjene și în 2022. „Alex Stoica a evoluat și ca jucător pentru Gilortul în anul 2015, atunci când echipa noastră a câștigat titlul județean și a disputat barajul de promovare pentru Liga 3 împotriva formației FC Hermannstadt, grupare care avea să promoveze succesiv până în prima ligă. Tehnicianul craiovean face parte din generația tânără de antrenori, care își dorește mereu performanța, cu o pregătire foarte bună, un antrenor ambițios, care pune suflet în tot ceea ce face”, se arată în prezentarea oficială a tehnicianului. 

Încă din primii ani de antrenorat, Alex Stoica și-a demonstrat calitățile și în cadrul galei „Ilie Balaci” a fost desemnat cel mai bun antrenor din județul Dolj la juniori (2019), respectiv cel mai bun antrenor  din județul Dolj (2021). 

„La Gilortul, Alex Stoica își dorește să formeze o echipă competitivă, iar la finalul sezonului țintește o clasare cât mai bună. Totodată, noul tehnician al Gilortului trebuie să găsească soluții pentru acoperirea golurilor rămase în urma plecării anumitor jucători și să ajute la evoluția în carieră a juniorilor pe care îi va pregăti, prin dezvoltarea calităților acestora. Mult succes, Alex Stoica!”, a mai anunțat oficial clubul din Cărbunești.

Gilortul a anunțat deja că o serie de jucători vor părăsi echipa împreună cu antrenorul Mario Găman.

Galerie foto


Vizualizări: 667

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: