ACS Viitorul a adus un jucător de 30 de ani din Mali
Rămasă fără jucători după exodul masiv din această vară, ACS Viitorul apelează în special la jucători străini pentru a completa lotul. La fel ca și sezonul trecut, echipa lui Nicolae Sarcină a adus numeroși străini aflați aproape de vârsta retragerii din fotbal.
Printre cele mai recente achiziții ale echipei care a închiriat stadionul din Târgu Jiu în ultimele sezoane se numără Aboubacar Gakou, atacant în vârstă de 30 de ani originar din Mali care a semnat cu echipa antrenată de Călin Cojocaru.
Totodată, echipa lui Sarcină a adus și un jucător din Croația, Nikola Gavric, un fundaș în vârstă de 29 de ani.
Aboubacar Gakou a ajuns prima dată în România în vara anului 2018 și a jucat pentru CSM Lugoj. Ulterior, la începutul anului 2021, a trecut la Știința Miroslava. În vara aceluiași an a ajuns la CSM Reșița, cu care avea să promoveze în Liga 2 în vara anului 2023. În sezonul 2023-2024 nu a evoluat deloc pentru bănățeni, iar zilele trecute clubul a anunțat despărțirea de el.
Nikola Gavric a evoluat în ultimul sezon la NK Jadran Porec, echipă din liga a treia din Croația. Acesta a mai activat la juniorii de la Istra (Croația) și Vojvodina (Serbia) și la seniorii de la Francavilla (Italia), NK Novigrad (Croația), Sliema Wanderers (Malta), GFK Sloboda Uzice (Serbia), Borec Veles (Macedonia de Nord), NK Sesvete și NK Opatija (ambele din Croația).
Gavric este născut în Croația și are și cetățenie sârbă.
Echipa lui Sarcină se pregătește acum pe un teren comunal din județ, după ce nu a mai fost lăsată să folosească baza sportivă de la Târgu Jiu, aflată într-o avansată stare de degradare a terenurilor.