Useriștii au votat desecretizarea ședinței în care Cioloș a amenințat cu demisia

Biroul Naţional al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei în care Dacian Cioloş ar fi ameninţat cu demisia, potrivit unor surse politice participante la şedinţă.

Anterior, pe unul dintre grupurile interne, preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a transmis colegilor că a afirmat în şedinţa de joi ceea ce va spune şi luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunţa la funcţia de preşedinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloş.

Potrivit unor surse politice, membrii Biroului Naţional al USR, întruniţi, duminică, de la ora 12.00, într-o şedinţă online, au votat în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei în care Dacian Cioloş ar fi ameninţat cu demisia. Momentul în care şedinţa va fi transmisă membrilor USR nu a fost încă stabilit, existând discuţii referitoare la respectarea GDPR.

Scandalul în USR a nceput joi, după ce Cioloș şi-a prezentat programul de preşedinte pentru următorii 2 ani. Docmentul cuprinde măsuri pe care parte dintre liderii formaţiunii le consideră de neacceptat.

Dacian Cioloș, susținut de apropiații săi din PLUS, este nemulțumit de componența Biroului Național, dominat de oamenii lui Dan Barna, fostul lider USR. Aceștia i-ar bloca diverse inițiative de reformare a partidului și l-ar transforma într-un președinte decorativ, bun să iasă doar să dea declarații. Barna și oamenii săi au nemulțumiri, exprimate pe grupurile de comunicare interne, față de absența publică și din viața de partid a lui Dacian Cioloș, dar și în legătură cu faptul că nu ar înțelege democrația de partid, așa cum a funcționat ea la USR.

Polemica dintre Dacian Cioloș și Dan Barna a căpătat accente ascuțite, reproșurile pe care cei doi și le adresează fiind de substanță, pe de o parte, dar și de orgoliile personale, pe de alta. Mai mult, ea se prelungește, în stilul deja caracteristic USR: după răspunsul lui Dan Barna la propunerile lui Dacian Cioloș, acesta a ieșit cu două reacții.

Dan Barna îl acuză, într-un mesaj pe grupul de comunicare internă, pe Dacian Cioloș că vrea să golească de conținut USR, că e arogant și vrea partidul pe persoană fizică. „Am aflat și din presă că majo­ritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare. Am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții (…) Dacian, oamenii ne-au ales să colaborăm. Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației. Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec (….) , spune Barna.

Răspunsul lui Dacian Cioloș se axează pe „golirea de sens a mandatului de președinte”, care are un rol mai mult „decorativ, prezidează niște ședințe și dă declarații folosindu-se de titulatura pe care o are”, dar și pe faptul că partidul nu mai este capabil să crească, fiind nepregătit pentru alegerile din 2024.

Vizualizări: 384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: