Ce amendă riscă șoferul dacă pasagerii nu poartă centura de siguranță!

Centura de siguranță are rolul de a proteja viața celor care se află într-o mașină, de aceea, și șoferul și ceilalți ocupanți sunt obligați, prin lege, să o poarte. Multe persoane nu știu însă  ce sancțiune riscă șoferul în cazul în care pasagerii nu folosesc centura.

Prima lecție pe care o învață cursanții la școala de șoferi este despre centura de siguranță. Ca șofer, ești obligat să o porți din momentul în care pleci la drum, până când oprești mașina. Și tot atunci, afli că și pasagerii sunt obligați să folosească această centură. Amenda pentru pasagerii care nu poartă centura este cuprinsă între 290 lei și 435 lei. Aceeași sancțiune e valabilă și pentru șofer, în cazul în care nu folosește acest dispozitiv de siguranță.

Dar cei care nu au urmat cursurile unei școli auto, nu e obligatoriu să știe de obligativitatea purtării ei. Astfel că e de datoria șoferului să ceară pasagerului să-și pună centura. 

Rolul acestei centuri este acela de a proteja atât șoferul cât și pasagerii, în cazul producerii unui accident rutier. Practic, acest dispozitiv va ține ocupantul scaunului sau banchetei pe loc, în momentul impactului.  Astfel, se reduce substanțial riscul ca acesta să fie aruncat în afara mașinii sau să se lovească de bord ori de alt pasager.

Șeferul riscă o amendă sau o sancțiune dictată de instanță, în cazul în care a produs un accident iar pasagerii nu purtau centura.

"Dacă pasagerii aflați în mașină nu au purtat centura de siguranță și au fost răniți, iar accidentul s-a produs din vina șoferului, acesta va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. Iar dacă se ajunge în instanță, judecătorul va ține cont dacă șoferul i-a informat despre purtarea centurii, sau nu. Și în funcție de asta poate aplica o pedeapsă sau o amendă mai blândă sau mai drastică șoferului", scrie ProMotor care explică și situația la controlul în trafic, unde amenda e suportată de pasager: "În cazul unui control în trafic, poliția va analiza diferit lucrurile. Pentru că legea stabilește că fiecare ocupant al mașinii e responsabil de faptele sale. Astfel, persoana vinovată de nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță va fi sancționată. Ceea ce înseamnă că, indiferent dacă a fost informat de șofer sau nu, pasagerul care nu folosește centura este cel care plătește amenda".

De exemplu, dacă într-o mașină se află 4 persoane, iar șoferul și pasagerul din față poartă centură, aceștia nu vor fi sancționați. În schimb, cei 2 pasageri din spate, care nu folosesc centura de siguranță, vor primi fiecare amendă.

Amenda pentru pasagerii care nu poartă centura este cuprinsă între 290 lei și 435 lei. Aceeași sancțiune e valabilă și pentru șofer, în cazul în care nu folosește acest dispozitiv de siguranță.

Vizualizări: 13,625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: