Transfer din Franța la Universitatea Craiova pentru noul campionat al LPF!

Universitatea Craiova, ocupanta locului 2 din Liga 1, a anunțat un nou transfer. Jucătorul adus de data aceasta de gruparea din Bănie este un jucător profesionist de EA FC, venit din Franța.

Universitatea Craiova a dat lovitura și în fotbalul virtual. Oltenii a transferat un jucător român de top înainte de startul eSuperLiga, cea mai importantă competiție de fotbal virtual din România.

Clubul din Bănie a anunțat pe rețelele de socializare transferul lui Răzvan Puiu, poreclit RvPLegend10, jucător profesionist de EA FC și căpitan al naționale a României. El îi va reprezenta pe olteni în eSuperLiga, alături de Dan Buzărnescu și de antrenorul Andres Torres. Răzvan Puiu, fost la Montpellier în Ligue 1, este ex-campion european și ocupant al locului 5 la Cupa Mondială.

„Ne pregătim pentru debutul primului sezon de eSuperLiga și suntem încântați să anunțăm că Răzvan Puiu, cunoscut în lumea gamingului ca RvPLegend10, a semnat cu Universitatea Craiova și va face echipă atât cu Dan Buzărnescu, cât și cu antrenorul său, Andres Torres, în stagiunea care începe în acest weekend.

Răzvan Puiu, membru de bază al organizației de gaming și eSports HyperSpirit, a evoluat pentru clubul francez Montpellier în sezonul trecut. Acum, suntem pregătiți să ne unim forțele și, împreună, să facem o impresie deosebită în acest prim sezon de eSuperLiga! Bine ai venit în familia Științei, RVPLegend10!”, au scris oltenii pe Facebook.

eSuperLiga este afiliată Ligii Profesioniste de Fotbal și reprezintă cea mai importantă competiție de fotbal virtual de la noi din țară. Cluburile din eSuperLiga au câte un jucător principal și o rezervă, care vor juca 15 etape pe stadioanele din întreaga țara. Primul sezon din eSuperLiga va debuta în acest week-end. Universitatea Craiova va juca primul meci duminică, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă din Bănie.

Vizualizări: 1,208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: