Să pice prima zi de toamnă tocmai într-o vineri pare o conspirație mondială, o farsă de prost-gust la nivel înalt. Vinerea ar trebui să fie doar pentru bucurii, nu pentru sfârșituri atât de însemnate cum este cel al verii. În afară de faptul că s-a terminat vara și (mda) e luni, totul pare că merge binișor, nu?

Așa mi se pare și mie. Doar că citesc lucruri alarmante. Hai, să le zic alarmiste. Dar nu la prietenii fani de teorii ale conspirației și clipulețe apocaliptice de pe iutub, ci în presa internațională serioasă. Editoralista Anne Applebaum crede că al treilea război mondial e pe cale să înceapă și atrage atenția că și cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea celui de-al doilea planeta era în aceeași dulce înțepenire în care ne-au adus, poate, trei sferturi de secol de progres și relativă bună înțelegere. ”Pe tot parcursul vieții mele adulte mi-au fost arătate, iar și iar, fotografii din Polonia cu frumoasa vară a lui 1939: copii jucându-se sub razele de soare, femeile foarte șic de pe străzile Cracoviei. Am văzut chiar o poză cu o nuntă care a avut loc în iunie 1939, în grădina unei case dintr-o zonă rurală care acum este casa mea. Văzute azi, toate aceste poze poartă cu ele un parfum de apocalipsă, pentru că știm cu toții ce s-a întâmplat la scurt timp după. Luna septembrie avea să aducă, dinspre est dar și dinspre vest, ocupație militară, haos, distrugere, genocid. Majoritatea oamenilor care au participat la acea nuntă din iunie aveau să fie curând morți sau în lagăre. Nici unul nu s-a mai întors vreodată acasă”, scrie Anne în Washington Post.

Eu nu simt iminența războiului, dar simt în aer amorțeala de care vorbește doamna jurnalist cu mai mult fler și nas decât mine. Într-adevăr, nu mi se pare o stare bună ca să te trezești într-un război în care aceeași amorțeală mă face, de altfel, să nici nu cred. Dar, punând răul înainte și presupunând că se va întâmpla, eu cred că războiul va aduce și câteva lucruri bune, presupunând că nu va fi nuclear. Oricât de scrântită ar fi omenirea, nu cred că s-ar putea ajunge până într-acolo încât o singură bombă atomică să fie folosită. Ar însemna nu doar sfârșitul nostru fizic (foarte probabil), ci și un sfârșit mai profund, unul care va fi marcat sfârșitul umanității și al speranței. Presupunând, deci, că va fi război și va fi unul cât de cât în termeni clasici, eu zic că e bine că mai mor din bărbați, atâta timp cât femeile și copiii sunt în siguranță.

Eu ca bărbat mă simt pregătit. Și să merg la război, și să mor. Am deja 32 de ani și simt că n-am făcut nimic notabil în viață. Războiul n-ar fi o chestie pe care mi-aș trece-o în CV, dar măcar ar trezi în mine niște sentimente mișto. Eroism, emoție, principii, viață.  Iar, când vorbim despre viață, moartea vine aproape firesc. Suntem și așa prea mulți. Să privim, deci, partea bună a războiului. Orice război este o sărbătoare a evoluției, pentru că doar cei mai merituoși și cu genele cele mai bune supraviețuiesc.

De pildă, știți de ce sunt rusoaicele atât de frumoase? Pentru că faptul că aproximativ o treime din bărbații Rusiei au murit în al doilea război mondial le-a permis acestora să fie mișelește de selectivi în alegerea nevestei. Pe scurt, s-au măritat și au făcut copii doar femeile foarte frumoase. După ce vine războiul în România, la cât de împiedicați suntem, româncele vor mai face copii doar cu străini, ceea ce ar fi foarte bine. Eu le-o recomand de pe acum.