Găsiți pe Cotidianul.ro articolul ,,Ministrul Pulifrici”. Considerațiile autorului urmează inițiativei unui profesor de fizică cu 45 de ani la catedră, mare parte la o reputată facultate de fizică, care a propus o consfătuire națională pentru analiza situației actuale din învățământ. Autorul se întreabă, după o scurtă caracterizare a ministrului învățământului, dl. Pop, „Domnule profesor, ce dezbatere credeți că ar putea fi organizată cu niște pulifrici ?”. Mi-am amintit imediat cum îmi spunea, cu drag, bunica, măi pulifrici, atunci când, învățat cu munca si responsabilitățile de pe la 6 ani, încercam să fac lucruri care depășeau cu mult puterile și competențele de țânc. Deoarece nu era pic de drag în catalogarea d-lui Pop ca pulifrici, m-am dus repede la dicționar: „s.m. (peior.) individ neînsemnat”.

Identitatea d-lui Pop, ca a oricăruia dintre noi, este un compus al identității materiale (acea formă învelită de piele), identității structurale (acel patern care face să rămânem același, deși celulele noastre se schimbă de zeci/sute/milioane de ori între naștere și moarte) și identității interactive (interacțiunea cu alți indivizi, grupuri sociale etc.). Identitatea resimțită de dl. ministru Pop-puternic, important, șmecher, frumos, integrat în subteranele puterii, mincinos desăvârșit, depozitar de lucruri neștiute de marea de pulifrici formată din participanții la procesul de învățământ, realizat/îmburghezit etc - este total opusă/diferită de identitatea atribuită de articolul citat anterior. Deși știu că în epoca fake news trebuie să fiu grijuliu/circumspect cu asumarea identităților atribuite, mă asociez argumentelor autorului din Cotidianul.ro.

Dl. ministru Pop este un pulifrici. Este singurul în guvern/în importante funcții publice? Din păcate, nu, în articolul citat sunt nominalizați și alți miniștri pulifrici.

Iubesc oamenii și cred cu tărie în frumusețea și însemnătatea fiecăruia dintre noi, inclusiv a pulifricilor. Un electrician, bucătar, tenismen etc. bun sunt indivizi însemnați în comparație cu un ministru al educației analfabet funcțional (ba chiar prost) făcut dintr-un strungar/ antreprenor/ profesor bun.

Dl. ministru al justiției, Tudorel Toader, ar fi fost un individ cu o identitate atribuită însemnată, dacă identitatea sa adevărată (în special identitățile structurală și alternativă/ computațională) nu l-ar fi făcut să accepte/ râvnească postul de ministru al justiției, respectiv misiunea de a transfera justiția din bătătura ”celorlalți” în bătătura nomenclaturii din conducerea formală și informală a PSD. Identitatea atribuită de public d-lui Toader până acum 6 luni îl recomanda ca ministrul care se poate apleca asupra problemelor reale ale justiției (corp, proceduri, stare, îndeplinirea rolurilor, practică judecătorească etc) și problemelor justițiabililor/societății produse de organizarea și funcționarea justiției.

Nimic, absolut nimic, nu ne arată că dl.Toader vrea să vorbească (cu atât mai puțin să trateze) despre problemele reale ale justiției și justițiabilior. Ca și dl. Pop, dl. Toader se crede important, șmecher, puternic, manipulator desăvârșit, depozitar de adevăruri grele etc. și ne consideră pe noi toți niște pulifrici, adică niște indivizi cu totul neînsemnați pentru misiunea lui de mutare a justiției în bătătura PSD.

Cred că rolul mass-media este și acela de a rebalansa raporturile dintre identitățile de pulifrici pe care ni le atribuie tuturor dl. ministru Toader și identitățile computaționale ale domniei sale/grupului de miniștri pulifrici. Identitatea computațională (cea care dă seama despre ceea ce facem în mod efectiv) a d-lui ministru Toader este a unui ministru pulifrici. Îndrăznesc să spun chiar a unui Pulifrici, cu P mare.

Bunul simț colectiv, care ne-a făcut pe cvasitotalitatea românilor să-i atribuim, total si definitiv, d-lui Iordache identitatea de ministru pulifrici, va conduce curând și la concluzia cvasigenerală că dl. Toader este un ministru Pulifrici, deoarece trage aceleași bășini răsuflate, ca și dl.Iordache, pe post de mare reformă a justiției. Doar că bășinile d-lui Toader ajung la noi și cu un iz de subterane ale Universității A.I.Cuza din Iași și ale Curții Constituționale, nu cu iz de sculărie si iz de magazine de diplome, cum veneau  bășinile d-lui Iordache.

Promit o analiză serioasă a propunerilor de reformă a justiției venite din zona ministerului justiției, atunci când asemenea propuneri vor deveni articulate/stabile și asumate; deocamdată toți pulifricii încearcă să le relativizeze pentru ca, la o adică, să poată nega bășinile ,,parfumate” altfel și lansate în spațiul public cu curajul celor care cred că manipulează pulifrici.

Cu această analiză este dator oricine comentează pe marginea necesarelor reforme în justiție, deoarece justiția din ultimii 20 de ani (știința dreptului, dreptul pozitiv, înțelegerea separației puterilor, organizarea judecătorească, statutul magistraților, practica judecătoreasca etc.) este principala responsabilă de situația societății românești. Fără abandonarea de către justiție a misiunii sale naturale, istorice și constituționale, niciuna din nenorocirile care au lovit Romania în ultimii 25 de ani la nivel colectiv și individual (depopularea mai mare decât în statele afectate de război, sărăcirea celor rămași în Romania, disoluția statului și trecerea noastră pe cont propriu într-o societate a cărei matrice este structurată pe întrajutorarea indivizilor și generațiilor, formarea tinerilor ca analfabeți/analfabeți funcționali, înstrăinarea a tot ceea ce prin Constituție aparține poporului-bogății ale subsolului, activități de monopol, instituții fundamentale etc.) nu ar fi fost posibilă, cel puțin nu la magnitudinea percepută, în bună parte, tot mai acut, de majoritatea românilor. Înstrăinarea justiției de misiunea ei nu se tratează cu trecerea ei din tabăra ,,celorlalți” într-o tabără despre care știm că doar o vrea pe post de damă de consumație/instrument de protecție sau pedepsire, că nici ca adiere nu-i trece prin conștiința de gașcă gândul de a o transforma în Justiție.