Macron la București

Președintele Franței, Emanuel Macron, vizitează în două zile Austria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria. Câteva ore în fiecare țară, noi presupunem că pentru a le spune cum o să mai stea treaba prin Europa. Ocolește Polonia și Ungaria, care strică atmosfera și reputația clubului la care membrii fondatori țin cu tărie.

Suntem dintre cei care cred că istoria contează și am apucat să învățăm istorie într-o școală în care selecția se făcea pe baze meritocratice (lăsați-o moartă, după 1970 nu te punea nimeni șef de secție sau director de școală, spital sau de fabrică dacă nu erai meseriaș și manager bun).

Da, nu uităm istoria României și ce datorează România Franței. Mai ales că urmează anul centenar. Așadar: francezilor, vă iubim!

Dar, tot istorie sunt și ultimii zece ani, după intrarea României în Uniunea Europeană, și ultimii 20 de ani. Să vă spunem, domnule Președinte, câți analfabeți a produs România, cu cât a crescut sărăcia, cu cât scade populația în România, ca să crească în Franța, Italia sau Spania? Astăzi nu vă spunem, pentru că am învățat istorie și, băi, francezilor, vă iubim.

Dar, vă spunem că, dacă veniți să rezolvați promisiunile făcute francezilor, fără să vă uitați la suferințele românilor, vom suferi așa cum o îndrăgostită suferă când își vede zestrea folosită de bărbat în afara casei. Da, domnule Președinte, muncitorii români care muncesc în Franța în regim de detașare pun presiune pe piața muncii din Franța. Câtă presiune? Sunt aproximativ 30.000. Pentru voi este o problemă politică. Pentru cei 30.000 și familiile lor de supraviețuire.

Ne luăm de la gură ca să cheltuim 2% pentru apărare. Știm că nu e mult pentru ce înseamnă bugetul vostru sau al NATO pentru apărare. Dar, sunt bani despre care vreți să vorbiți, cu care să dați de lucru și unor francezi. De acord. Dar, ne spuneți și câtor români și pe ce garanții de securitate ne bazăm?

Suntem printre puținii central-est europeni care cred sincer și acționează consecvent pentru o Europă mai integrată. Știm că venim în această Europă cu o clasă politică vai mama ei, cu o democrație de carton, cu un stat care pentru a repune în funcțiune producătorul național de vaccinuri îl trece în subordinea armatei.

Dar, oare o Europă mai integrată nu presupune și o responsabilitate mai integrată a nucleului ei franco-german pentru toți europenii? Chiar credeți, domnule Președinte, că Europa nu este responsabilă de bunele și relele din România? Sau credeți că sunteți responsabil numai de cele bune? Oricum, sunt multe pentru foarte puțini și aproape deloc pentru cei mulți rămași în România.

Le-ați spus polonezilor ce nu vă place la ei. Și polonezii v-au spus ce nu le place lor. Ei, și? Se va rezolva ceva astfel? Noi nu vă spunem acum ce nu ne place. Sunteți musafirul nostru, ne-a plăcut istoria și chiar credem că o Europă mai integrată ar fi o soluție bună pentru toți. Chiar și pentru polonezi sau unguri.

Da, domnule Președinte, încă vrem. Dar, dumneavoastră știți că monstrul șarpe e în lac și stă să scoată capul. Trebuie să vorbiți cu monstrul, domnule Președinte. Și să-i alinați frustrările și durerile care l-ar face să scoată capul.

Succes la București, domnule Președinte! Și succes în România, domnule Președinte! Pentru că numai succesul de la București nu va ține monstrul șarpe cu capul în lac.

Vizualizări: 1,733

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: