Stoica e optimist: Sunt încrezător că vom rămâne în Liga 3
Gilortul Cărbuneşti a pierdut cel de-al doilea joc de pregătire din această iarnă, susţinut în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu. Antrenorul Alexandru Stoica a declarat că este prea devreme pentru a trage vreo concluzie despre echipă dar s-a declarat optimist.
Pentru Gilortul, amicalul cu Pandurii a fost al doilea al iernii, după ce, anterior, ocupanta locului 8 din Seria 7 a Ligii a 3-a remizase cu Petrolul Stoina (Liga 4 Gorj), scor 2-2. Antrenorul Alexandru Stoica nu este îngrijorat şi spune că este prea devreme să tragă concluzii.
”Este al doilea joc amical, avem doar şapte antrenamente împreună şi încercăm să punem la punct anumite relaţii de joc şi să dezvoltăm capacitatea de efort. Este prea devreme pentru a trage o concluzie. Băieţii se pregătesc şi dau dovadă că vor să facă lucruri frumoase aici, dar încă suntem la un nivel scăzut cu pregătirea şi mai avem mult de lucru. Putem trage o concluzie corectă după alte două-trei meciuri de pregătire”, a spus noul antrenor care încă mai aşteaptă întăriri după ce a făcut deja patru transferuri: „Probabil vor mai veni doi-trei jucători până luni, căutăm să găsim jucătorii care ni se potrivesc, care nu au kilograme în plus, ca să ne poată ajuta, să intre repede în ritm, pentru că este o perioadă scurtă de pregătire şi, la începutul campionatului, vreau să am conturat un prim 18-19 pe care să ne putem baza. Sunt încrezător că vom rămâne în Liga 3 şi vom face tot posibilul pentru acest lucru”.
Sâmbătă, Gilortul va juca pe terenul sintetic de la Râmnicu Vâlcea, cu Flacăra Horezu, miercurea viitoare va întâlni Petrolul Țicleni, după care va juca cu Minerul Costești.