Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Statistică jalnică: Cojocaru a lucrat la trei echipe care au falimentat!

ACS Viitorul Târgu Jiu, ultima echipă la care a lucrat antrenorul timișorean Călin Cojocaru, a fost exclusă recent din competiții după intrarea în faliment. Falimentul echipei susținute de Nicolae Sarcină mai adaugă o echipă falimentată la CV-ul nu prea lung al antrenorului Călin Cojocaru care ajunge astfel la a treia formație intrată în faliment, după Pandurii și ACS Poli Timișoara.

Antrenorul timișorean Călin Cojocaru, care a mai antrenat în cariera sa, în Liga 2, echipele ACS Poli Timișoara și Pandurii Târgu Jiu, care, ulterior, au falimentat, a ajuns la cea de-a treia echipă intrată în faliment, ACS Viitorul Târgu Jiu. Situația nu e una foarte bună pentru CV-ul acestuia, mai ales că la Pandurii a avut o contribuție majoră la grăbirea falimentului, aducând jucătorii străini care au fugit ulterior de la echipă și au câștigat procese la FIFA cu clubul, aducând echipei interdicția la transferuri urmată de înscrierea în Liga 3 și apoi în Liga 4.

Obișnuit cu falimentul cluburilor la care a lucrat, Cojocaru a primit ca pe o eliberare intrarea în faliment a ACS Viitorul Târgu Jiu. „Bineînțeles că nu ne convine că s-a desființat echipa, cel puțin staffului și jucătorilor, dar, având în vedere ultima perioadă trăită la club, am simțit-o ca pe o eliberare. Atât de staff, cât și de jucători. Pentru că ce am trăit în ultima perioadă nu se poate numi fotbal.

Eram cu toții în vestiar și am aflat de pe net și după aceea doamna Vladimirescu (n.r. – Lucia Vladimirescu și soțul său, Călin, sunt cele două persoane care conduceau clubul și executau dorințele patronului Nicolae Sarcină) ne-a scris un mesaj pe grup. Ne-a spus că s-a declarat falimentul și că îi pare rău!”, a spus Cojocaru in interviul acordat pentru liga2.ro.

În același interviu acesta a dezvăluit că nimic nu se mișca la club fără știrea patronului Nicolae Sarcină. Același lucru pe care l-au constatat de fapt toți antrenorii care au trecut pe la echipa respectivă, indiferent ce nume purtase de-a lungul scurtei sale existențe.

Vizualizări: 1,373

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: