Și-a asumat lista obiectivelor finalizate până în 2025. Iulian Popescu: Dacă nu le voi face îmi dau demisia

Demisie în alb a candidatului PNL la alegerile locale din 9 iunie la primăria Târgu Jiu, Iulian Popescu. Acesta a  semnat, astăzi, 4 iunie, un document prin care își asumă realizarea unor obiective până în decembrie 2025. În caz contrar, acesta spune că va demisiona din funcția de primar. "Îmi dau demisia din funcția de primar la finalul primului an de mandat, dacă NU o să finalizez următoarele 32 de obiective din 10 categorii majore ale programului pentru Târgu Jiu", a spus Popescu. 

Citește și: Ion Iordache, candidat PNL la Consiliul Județean Gorj, face un angajament ferm față de gorjeni

Decizie fără precedent a lui Iulian Popescu, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu. 
Este prima dată în istoria județului Gorj când un politician își asumă un contract cu cetățenii și DEMISIA în cazul în care nu se va ține de cuvânt.

Iulian Popescu și-a publicat programul electoral, în timp ce principala său contracandidat, primarul în funcție, nu are un proiect pentru Târgu Jiu. Cel puțin public nu a prezentat unul. 

Marți, el a formulat un document pe care l-a numit Contract cu cetățenii municipiului Târgu Jiu, pe care l-a semnat în semn de asumare a realizării unor obiective pentru Târgu Jiu.


În acesta își sumă finalizarea următoarelor proiecte, în primul an de mandat:

1. Fluidizarea traficului prin realizarea:

·      Parcare zona CEO (gară);

·      Sens giratoriu / semaforizare în intersecţia de la Bârsești;

·      Parcări în alveolă în dreptul zonelor comerciale;

·      Măsurători de trafic;

·      Planului de Mobilitate Urbană; 

2. Reînfiinţarea clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu;

3. Lansare Program igienizare / curăţare subsoluri pentru blocurile de locuinţe;

4. Modernizarea și extinderea pieţelor:

·      Instalarea unor pereţi-cortină care pot fi desfășuraţi în perioada de iarnă pentru asigurarea confortului termic al comercianţilor / clienţilor și protejarea mărfurilor;

·      Organizarea de pieţe volante în cartiere (în zilele de sâmbătă și duminică), de unde cetăţenii pot cumpăra, direct de la producători, fructe, legume, brânzeturi, preparate din carne și dulciuri; 

·      Mutarea târgului de păsări într-o zonă ușor accesibilă; 

5. Monitorizarea principalilor factori de poluare din oraș, prin montarea de senzori pentru poluare;

6. Respect și protecţie pentru animale:

·      Crearea unui padoc nou, modern;

·      Implementarea unor programe intensive de sterilizare, vaccinare și adopţie pentru câinii și pisicile fără stăpân, în parteneriat cu Consiliul Judeţean;

·      Montarea de cișmele cu adăpătoare pentru animale;

·      Amenajarea unor ţarcuri de joacă pentru animale lângă parcurile din oraș;

7. Încurajarea practicării sportului în comunitate:

·      Amenajarea unui loc de antrenamente skating / skatepark;

·      Deschiderea unui centru de închiriere de echipamente pentru sport în aer liber;

·      Amenajarea de parcuri pentru sport, Calishtenis, pentru exerciții fizice în aer liber;

8. Dezvoltarea turismului prin:

·      Trasee turistice, ţinând cont de obiectivele culturale, ecumenice și naturale din judeţ;

·      Tur virtual ghidat pe Calea Eroilor;

·      Asigurarea ghizilor pentru obiectivele turistice din municipiu;

·      Susţinerea deschiderii mai multor puncte gastronomice locale, în special în zona metropolitană;

·      Înfiinţarea Organizaţiei de Management a Destinaţiilor, prin punerea la aceeași masă a administraţiei, a agenţilor economici din HoReCa și a agenţiilor de turism;

9. Administraţie deschisă pentru cetăţeni:

·      Digitalizarea fluxurilor de lucru din primărie, astfel încât cetăţenii să poată depune / primii documente online, dar și să poată urmări în ce etapă de lucru se află solicitarea depusă;

·      Organizarea unei competiţii anuale de proiecte ale societăţii civile, adresată ONG-urilor care activează în domeniile: educaţie, sport, cultură, turism, sănătate, mediu, social;

·      Constituirea Consiliului Consultativ al Societăţii Civile, organism neremunerat, cu rol de monitorizare a implementării politicilor publice la nivel local;

·      Implementarea unui sistem de bugetare participativă, care va permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea orașului;

10. Cultură și timp liber:

·      Iniţierea și organizarea unui Festival Internaţional de Artă Brâncuși;

·      Organizarea unui Forum Internaţional cu experţi în restaurarea monumentelor de patrimoniu, având ca temă reabilitarea operelor lui Constantin Brâncuși de pe Calea Eroilor;

·      Producţia și comercializarea, în parteneriat public-privat, a unor obiecte decorative sau suveniruri inspirate din operele lui Constantin Brâncuși;

·      Susţinerea și finanţarea realizării unor filme documentare despre viaţa și opera personalităților marcante ale comunității noastre;

·      Organizarea de recitaluri, concerte, proiecţii de film în aer liber, evenimente în parcurile și cartierele din municipiu;

”Îmi dau demisia din funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu, dacă nu o să realizez proiectele enumerate mai sus, până la data de 31 octombrie 2025. Sunt exponentul unei noi generații de politicieni, care s-au școlit, au muncit și au reușit în mediu privat, ca abia apoi să vină în politică având în minte un singur gând, să aducă prosperitate în comunitatea din care fac parte.

Vin la primărie pentru că îmi pasă de oraș și oamenii lui, nu vin la primărie ca să risipesc timpul cuiva și nici pe al meu”, se mai arată în acest document.

COMANDAT DE PARTIDUL NATIONAL LIBERAL GORJ, CIRCUMSCRIPTIA ELECTORALA NR 20, EXECUTAT DE VISUITOR DM SRL SRL, CUI MANDATAR 21240015

Vizualizări: 1,379

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: