Se desființează echipa a doua a Universității Craiova! 

Mihai Rotaru, finanțatorul echipei din Bănie, a luat o decizie categorică în ceea ce privește echipa a doua a Universității Craiova. Acesta a decis să desființeze echipa a doua, urmând ca tinerii fotbaliști „să stea lângă echipa mare, cei de valoare”.

Rotaru spune că a luat această decizie deoarece jucătorii sunt prea tineri, iar a juca la un campionat cu ei nu ar exista șanse prea mari de victorie.

Mihai Rotaru este hotărât să desființeze echipa din liga a treia pe motiv că jucătorii sunt tineri și riscă accidentări în cazul în care ar juca cu alți fotbaliști străini care sunt mai dezvoltați. De asemenea, patronul echipei din Oltenia punctează că este nevoie de o discuție cu FRF-ul cu privire la un program de dezvoltare pentru jucătorii tineri.

„Nu este vorba de o alianță. Noi suntem o asociație patronală care vrea să decidă modul în care se desfășoară competiția. Nu poți juca doar cu tineri dacă vrei să te bați la campionat. Vorbim și de vârsta relativă, jucătorii români se dezvoltă diferit față de cei din celelalte părți ale lumii. Riști să ai accidentări, poate tinerii sunt mai fragili decât cei nordici, africani sau din spațiul ex-iugoslav.

Uitați-vă la exemplele Benga, Bană sau Baiaram. Jucătorii tineri au nevoie de un program de dezvoltare. Sperăm să avem un dialog cu Federația, însă deocamdată nu am reușit să stabilim întâlnirea. Vom lua atitudine. Nu suntem oamenii care să stea să asculte.

(…) Anul ăsta, desființez echipa de liga a treia. Jucau tineri de 16-17 ani, însă ei acum vor sta lângă echipa mare, cei de valoare. Nu mai are sensul o echipă în liga a treia. Ne rezervăm dreptul de a protesta și vom găsi variante de a o face”, este declarația făcută de Mihai Rotariu, la Digisport.

Vizualizări: 1,856

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: