Primarul din Bălești susține petiția localnicilor
Mădălin Ungureanu, primarul comunei gorjene Bălești, le este alături celor peste 1200 de oameni care au semnat petiția pentru închiderea depozitului de deșeuri din localitatea lor. Ungureanu afirmă faptul că instituțiile statului cu atribuții pot interveni în această situație.
Primarul spune că a mai primit asigurări și din partea celor care dețin depozitul și anume că, în maximum două luni, activitatea va fi mutată din zona respectivă. Ungureanu recunoaște faptul că oamenii au de suferit din cauza acestui depozit.
”Problema este că această firmă a început să depună cantități considerabile pe amplasamentul care este situat în intravilanul comunei Bălești. Prin împrăștierea prafului de sticlă, vă dați seama că îi deranjează pe oameni. Am luat act la petiția făcută de cetățeni și nu am cum să nu mă asociez cu problemele lor. Voi susține demersurile localnicilor. Am stat de vorbă și cu reprezentanții firmei și mi-au spus că într-o lună se vor muta în altă parte, tocmai pentru a nu-i mai deranja pe cetățeni. Consider că instituțiile statului care sunt abilitate ar trebui să ia măsuri”, a spus Mădălin Ungureanu, la Radio Infinit.
Petiția a avut loc la inițiativa lui Ilie Holtea, unul dintre locatarii afectați de acest depozit de gunoaie.