Pandurii, la un pas să se facă de râs la primul joc al anului

Pandurii Târgu Jiu a fost condusă de două ori pe tabelă la meciul de debut în acest an. Gorjenii au remizat, scor 2-2, cu Viitorul Şimian, şi, deşi au dominat o mare parte a jocului, puteau chiar să piardă pe final de meci.

Pandurii Târgu Jiu a avut parte de un debut dificil în meciurile oficiale din acest an. Chiar dacă a jucat cu o nou-promovată, Viitorul Şimian, Pandurii a avut în faţă o echipă care s-a întărit în perioada de iarnă, în timp ce gorjenii nu şi-au putut permite nici un transfer. În aceste condiţii, cu acelaşi lot din sezonul trecut, ba chiar măcinat acum şi de numeroase accidentări, echipa lui Mario Găman nu a arătat cum se aştepta antrenorul. Meciul cu Viitorul Şimian s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, dar Pandurii au ratat numeroase ocazii şi puteau să câştige meciul. La fel de bine puteau şi să piardă pe final de meci după o greşeală a apărării, la scorul de 2-2, când oaspeţii puteau marca.

Şimianul a deschis scorul în prima parte a meciului după o bâlbă a apărării celor de la Pandurii când Suentley a deviat spre poartă o minge pe care portarul Iovicin a scăpat-o în propie poartă, în minutul 34. La pauză oaspeţii erau în avantaj pe tabelă dar în repriza a doua doi jucători trimişi de Găman pe teren au întors jocul şi apoi scorul. Pleaşcă şi Mensah au adus îmbunătăţiri jocului şi din minutul 69 scorul a fost egal, 1-1, după ce Bebeto a marcat dintr-un penalty. Viitorul Şimian a marcat însă din nou, prin Velici, în minutul 77 dar nu s-a bucurat decât trei minute de avantaj pentru că Bebeto a înscris din nou şi a egalat, ratând apoi o altă mare ocazie prin care putea realiza hat-trick-ul, în minutul 83. A urmat apoi o altă mare ocazie a oaspeţilor care putea face ca echipa din Şimian să plece cu toate cele trei puncte de la Târgu Jiu.

Vizualizări: 1,272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: