Cine şi-a depus oficial candidatura la conducerea Universităţii Craiova

Actualul preşedinte Sorin Cârţu este unicul candidat, până în acest moment, pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova. Acesta şi.a depus oficial candidatura pentru scrutinul programat la finalul acestei luni.

Sorin Cârţu spune că a ales să candideze pentru un nou mandat, în primul rând pentru că îşi doreşte să câştige titlul ca campion şi din această postură, după ce şi l-a adjudecat ca jucător şi ca antrenor al Ştiinţei.

Noul preşedinte al clubului Universitatea Craiova va fi ales de abonaţii din acest sezon ai clubului, în număr de 4.107, într-un scrutin programat sâmbătă, 26 martie, între orele 9.00-19.00. Termenul-limită de depunere al candidaturilor este 15 martie.

Candidaţii trebuie să întrunească anumite condiţii: să fie cetăţeni români cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului.

Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie, iar mandatul său va fi pe următorii doi ani. „Am câștigat campionatul cu echipa sufletului meu din postura de jucător și antrenor, iar acum îmi doresc să reușesc acest lucru și în noul mandat de președinte al Universității Craiova. Sunt convins că împreună, suporterii, managementul și echipa, vom reuși să îndeplinim acest obiectiv la care întreaga Oltenie visează de mai bine de 30 de ani” a declarat Sorin Cârţu.

Este pentru prima dată în istoria fotbalului românesc când abonații pot alege prin scrutin liber persoana care va conduce destinul unui club profesionist de fotbal, a informat clubul din Bănie.

Vizualizări: 440

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: