Meci dificil pentru Universitatea Craiova în etapa a doua

Universitatea Craiova va juca în deplasare cu FC Voluntari în etapa a doua a play-off-ului Ligii 1. Meciul este programat  vineri, de la ora 20:30 iar antrenorul oltenilor se teme de terenul pe care joacă echipa din Voluntari, apreciind că va fi un meci dificil.

În etapa a doua a play-off-ului Universitatea Craiova pare a avea un meci mai uşor dar Laurenţiu Reghecampf se teme de teren mai mult decât de adversar. „Va fi un meci dificil, ţinând cont de faptul că vom juca pe un teren mai mic, nu ştim nici condiţiile, la ultima partidă am avut mari probleme, a fost o mocirlă, sperăm să avem condiţii mai bune, fiindcă avem jucători care sunt predispuşi la combinaţii,  sper să ne adaptăm. Voluntariul a avut ocazii bune de a marca la CFR şi îşi doresc şi ei să facă primele puncte în play-off. Voluntari are jucători cu mare experienţă, care pot face diferenţa. Tamaş şi Budescu sunt jucători importanţi, dar valoarea celor de la Voluntari nu stă numai în cei doi, au un grup puternic, care meritat s-a calificat în play-off, au făcut meciuri solide. Voluntari este echipă bine organizată defensiv şi cu jucători buni pe atac sau mai ales pe contraatac, chiar dacă nu au un stil care te înnebuneşte. Suntem din nou prima echipă care joacă în etapa din play-off şi printr-o victorie am pune presiune pe celelalte echipe şi am căpăta şi noi un pic de moral. Avem lotul aproape complet, mă bucur, pentru că au fost momente în care am avut 8 jucători de la echipa a doua la antrenament. Valerică Găman a intrat şi el cu echipa, avem nevoie de substanţă la antrenamente, pentru că numai aşa putem face meciuri bune la final de săptămână. Sunt sigur că jucătorii au învăţat din acea perioadă dificilă, îi văd înfometaţi de fotbal şi trofee, de a fi lăudaţi, pentru că au fost mult timp criticaţi, uneori pe bună dreptate. Pe mine mă ajută mult să îi văd aşa, doritori să câştige ceva” a declarat antrenorul Universităţii Craiova.

Vizualizări: 674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: