Reghecampf stă la pândă şi aşteaptă o şansă la titlu
În etapa a doua a play-off-ului Ligii 1, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu FC Voluntari, vineri, de la ora 20:30. Antrenorul oltenilor Laurenţiu Reghecampf este mulţumit că, în sfârşit, are aproape tot lotul valid, după ce şi Valerică Găman a revenit la antrenamente.
Reghecampf spune că doar CFR Cluj poate pierde titlul în acest sezon la diferenţa pe care ardelenii o au faţă de urmăritoare, acestea având şanse reduse să se mai apropie. Reghecampf nu-şi face iluzii în privinţa titlului şi recunoaşte că CFR se poate încurca doar singură, iar el şi echipa sa stau la pândă. „Cei de la CFR se pot încurca numai singuri în lupta pentru titlu, dar vedeţi că au un parcurs fără greşeală. Celelalte echipe stăm la pândă, încercăm să ne câştigăm punctele. Unul dintre lucrurile la care mă gândesc este şi titlul, dar acum nu depinde de noi. M-aş bucura să avem victorii şi cu echipele din faţa noastră, aş avea o mai mare satisfacţie”, a spus Reghecampf înaintea meciului de vineri.
Despre intenţia lui Mirko Pigliacelli de a-şi lua cetăţenie română şi să joace în tricolor, Reghecampf a spus că se bucură: „E îmbucurător că Pigliacelli vrea să ia cetăţenia română, cred că ar fi de ajutor pentru oricine, pentru noi, pentru România. Nu sunt antrenorul naţionalei să răspund, dar dacă au o problemă pe acest post, atunci să facă un pas spre el”.
Universitatea Craiova joacă în deplasare cu FC Voluntari, vineri, de la ora 20:30, în etapa a doua a play-off-ului Ligii 1.