Junioarele 3 încep returul din Seria H
Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu va începe returul din prima fază a Campionatului Național, cu o partidă în deplasare. Sâmbătă, 2 decembrie, CSM Târgu Jiu va merge în Ardeal, la Mediaș, pentru meciul din etapa a 10-a, cu CSS Mediaș.
Junioarele 3 au încheiat în forță turul de campionat, cu 4 victorii consecutive. Gorjencele vor să-și mai treacă un succes în cont pentru a ataca primele poziții din clasament, după cum anunță csmtargujiu.ro.
Fetele pregătite de Paula Martinescu sunt acum pe locul 4, cu 14 puncte acumulate, la doar un singur punct de locurile 2 și 3, și la două puncte distanță de liderul seriei. Gazdele de la Mediaș sunt pe locul 8 în grupă, cu 4 puncte strânse până la finalul turului. În prima etapă din campionat, la Târgu Jiu, CSM a câștigat categoric disputa cu CSS Mediaș, scor 44-19. Aflate într-o formă excelentă în campionat, handbalistele CSM Târgu Jiu merg la Mediaș doar cu gândul la victorie.
Paula Pagnejer Martinescu, antrenoare junioare 3 CSM Târgu Jiu, a declarat pentru sursa citată că fetele au un moral bun și vor să obțină încă o victorie: ”Vom încerca să profităm de forma bună în care se află echipa și să obținem încă o victorie. ”Panterele” au un tonus bun și un moral ridicat după seria de victorii din campionat. Mergem cu un singur gând la Mediaș, acela de a câștiga. Forza panterele!”.
Partida de sâmbătă va începe la ora 13:00.