Un primar din Gorj a plantat sute de cireși în localitate: Dorim să organizăm Sărbătoarea cireșului

O localitate din Gorj va deveni în câțiva ani "comuna cireșelor", asta după ce autoritățile locale au plantat în această primăvară circa 500 de puieți. Și nu se vor opri aici, pentru că autoritățile din Turburea au primit solicitări de plantare din toată comuna după acțiunea din acest an.
"Așa cum am promis și ne-am propus, am început să amenajăm acostamentul de o parte și de alta a drumului județean care străbate comuna Turburea pe o distanță de 12 kilometri. Am plantat până acum 500 de puieți pe care i-am achiziționat de un inginer agronom din Gorj. Am ales cireșul pentru că îmi place și vreau că în viitor să organizăm o sărbătoare a cireșului. Plantarea am făcut-o cu oamenii de la serviciu public, am cumpărat și un utilaj de săpat gropi și urmează să punem și aracii. Unii săteni deja au început să îi pună", a declarat primarul Ion Bârcă.
După ce au văzut cireșii plantați de-a lungul drumului județean, sătenii au cerut autorităților să planteze și în restul localității.
"Mă sună acum toată lumea să pun cireși în toată localitatea, pe toate ulițele și până la urmă asta o să fac. Avem 35 de kilometri de drum și am făcut un calcul: ar mai trebui să plantăm încă 1.300 de puieți de cireș minim. Asta o să fac la anul pentru că acum vreau să pun și 500 de butași de trandafiri tot de-a lungul drumului județean", a mai spus primarul din comuna Turburea.
Puieți de cireș au fost achiziționați cu bani de la bugetul local și au costat 15 lei bucata.
Vizualizări: 7,715
Distribuie Trimite pe WhatsApp