Carieră rămasă fără pază și dezmembrată bucată cu bucată

Cariera Husnicioara, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a rămas fără pază din această lună. Sunt circa 800 de hectare de supravegheat și e imposibil acest lucru, așa că nu e de mirare dacă aceasta va cădea, așa cum s-a mai văzut, pradă hoților de fier vechi.
De altfel, deja au fost demontat benzi și diverse piese de la Husnicioara care au fost duse la alte cariere de cărbune din Complex, unde încă e activitate.
Puținii oameni rămași la Husnicioara nu știu ce se va alege de ei, nu știu până când vor avea un job și nici când se va închide, oficial, cariera lor. Deocamdată, nu e activitate, iar excavatoarele au fost oprite de mult.
“Nu există un plan, nimic oficial. S-au demontat niște benzi care au fost trimise către Cariera Jilț Nord, acolo se deschidea o linie și a fost nevoie de tronsoane și de benzi. Se mai dezmembrează piese pentru Cariera Roșiuța. Activitate nu mai e la Husnicioara. Excavatoarele au rămas pe loc. Mai era îndoială de personal, cel puțin 15-20 de oameni în plus. Nu avem nici firma de pază pe partea de exterior. E un perimetru de 800 de hectare. Nu e ușor de gestionat. Nu e o garsonieră să zici că-ți trebuie trei oameni să faci pază în trei schimburi. Dacă am avea un singur post, ne-ar trebui cinci oameni. Avem 15 posturi și vă dați seama”, a spus liderul de sindicat Paul Constantinescu, într-un interviu la Radio Infinit.
Acesta a mai subliniat că încă este rezervă de cărbune în Husnicioara și nu știe ce se va alege de acest zăcământ.
În prezent, acolo mai lucrează circa 40 de oameni.
Vizualizări: 5,027
Distribuie Trimite pe WhatsApp