ITM Gorj desfăşoară verificări la staţiile de GPL

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj se alatură, în perioada 28 august - 8 septembrie 2023, Campaniei Naționale de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește încheierea și executarea contractelor individuale de muncă. Totodată, această acțiune vizează și evaluarea conformității cu cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor în cazul angajatorilor care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL.

Campania își propune următoarele obiective:

Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale referitoare la relațiile de muncă și luarea măsurilor necesare pentru a-i determina să se conformeze dispozițiilor legale.


Eliminarea neconformităților constatate prin impunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora, alături de aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.


Creșterea nivelului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în privința importanței respectării legilor în domeniul relațiilor de muncă.


Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor cu privire la respectarea cerințelor legale referitoare la siguranța și sănătatea în muncă pentru activitățile desfășurate în domeniul specific.


Eliminarea neconformităților constatate în ceea ce privește siguranța și sănătatea în muncă în rândul angajatorilor din domeniile de activitate vizate.

"În acest moment, echipe mixte formate din inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj cu atribuții de control în domeniile relații de muncă și securitate și sănătate în muncă verifică angajatorii vizați de această campanie, iar rezultatele vor fi transmise ulterior”, transmite George Octavian Romanescu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj

 
 

Galerie foto


Vizualizări: 955

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: