Constantina Diță va conduce Federația Română de Atletism

O gorjeancă va conduce destinele atletismului românesc. Fosta campioană olimpică la maraton Constantina Diță a fost aleasă, vineri, în funcția de președinte ale Federației Române de Atletism, cu prilejul Adunării Generale de alegeri.

Ședința de alegeri a fost găzduită de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală.

Constantina Diță a fost aleasă cu o majoritate de 125 de voturi, în timp ce Mădălin Badea a primit 40 de voturi, iar Florin Florea 38. 

Gorjeanca o înlocuiește în funcție pe fosta campioană olimpică Anișoara Stanciu, aleasă în 2021 și care a anunțat încă din decembrie că nu va candida pentru un nou mandat. 

Constantina Diță a candidat pentru a treia oară pentru funcția de președinte al FRA, după tentativele nereușite din 2017 și 2021.

Palmaresul Constantinei Diță este impresionant, pe lângă aurul de la Beijing, este dublă campioană mondială de semimaraton, medaliată cu bronz la Mondiale, cu numeroase medalii la curse de maraton renumite în lume, precum Chicago, Londra, New York, Beijing, Tokyo. A câștigat maratonul de la Chicago cu un record personal de 2 ore 21 de minute și 29 de secunde și de două ori a încheiat pe locul 2. A alergat maratonul de la Londra 11 ani succesiv, iar de cinci ori a reușit să urce pe podium. 

Chiar și acum, după ce s-a retras, deține încă recordurile naționale în probele de 20 km, semimaraton și maraton.

Pentru cele patru funcții de vicepreședinte al FRA au fost aleși în ordinea voturilor obținute: Nicoleta Grasu (130), Alin Cornel Larion (128), Mircea Călin (127) și Cristina Alexe (100). 

Galerie foto


Vizualizări: 605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: