Primar din Gorj: CEO e un brand național și toată lumea ține la CEO

“Complexul Energetic Oltenia e un brand național și toată lumea ține la CEO!” O spune un edil cu state vechi din județul Gorj. Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, se declară optimist și crede că producătorul de energie va mai avea viață și după alegerile prezidențiale, iar planul de restructurare va fi renegociat la Bruxelles.

„Burduja are mandat să meargă să negocieze termenele de închidere. Credeți că la Bruxelles poate ajunge oricine? Directorul Plaveti nu poate ajunge pe persoană fizică să negocieze acolo. Ministrul Burduja are această putere pentru că e mandatat de Guvern”, a spus primarul Liviu Cotojman. 

Acesta e convins că ministrul Burduja va convinge experții de la Bruxelles să amâne închiderea mineritului. „La ultima discuție oficială, au primit promisiuni certe că se prelungesc termenele pentru CEO. Asta înseamnă că va continua activitatea. CEO e un brand național. Toată lumea ține la CEO, vă spun eu. Toată lumea politică. S-a închis ce s-a închis, să rămânem cu ce avem și să mergem mai departe. E important ce avem acum”, a mai spus edilul din Roșia de Amaradia într-o emisiune la Radio Infinit.

„În următorii zece ani, CEO va funcționa”, a mai adăugat Cotojman. La aceeași emisiune, el a ținut să promită că dacă nu se va întâmpla acest lucru, „n-o să mă mai vedeți să am vreo funcție în partid”, edilul fiind vicepreședinte al PNL Gorj.

Vizualizări: 961

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: