Noi componente ajung la termocentrala Mintia

Un transport cu dimensiuni spectaculoase traversează în aceste zile vestul României, într-o operațiune logistică de amploare. Convoiul rutier, unul dintre cele mai mari înregistrate vreodată în această zonă, măsoară 61 de metri lungime, are o lățime de 5,06 metri, o înălțime de 5,42 metri și o greutate totală de 528,80 tone, punând la încercare limitele infrastructurii rutiere.
Pentru a asigura siguranța deplasării și a evita zonele cu infrastructură vulnerabilă, traseul convoiului a fost stabilit cu mare atenție: Nădlac – DN 7 – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – Alioș – Neudorf – DJ 682 – Lipova – Ilia – A1 – Grind – DN 68A – Săcămaș – DN 7 – Termocentrala Mintia.
Transportul va face o primă oprire la Lipova. Duminică, 13 aprilie, este planificată o zi de pauză, fără deplasări. Convoiul își va relua drumul luni dimineață, 14 aprilie, urmând să parcurgă, până pe 16 aprilie, segmente sensibile ce implică măsuri speciale de infrastructură.
Unul dintre cele mai dificile momente ale transportului va fi traversarea a trei poduri importante – două în localitatea Conop (județul Arad) și unul în Zam (județul Hunedoara), toate aflate pe DN 7. Pentru aceste treceri va fi folosit un sistem provizoriu de tip „fly-over”, conceput să distribuie greutatea imensă fără a afecta structura originală a podurilor.
După un parcurs complex și riguros coordonat, convoiul va ajunge miercuri, 16 aprilie, în incinta Termocentralei Mintia. Acolo vor fi instalate componentele transportate, parte a procesului de modernizare și repornire a unității energetice.
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto care se deplasează în zonele menționate să manifeste prudență sporită, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile echipelor de însoțire. Transportul impunător va afecta temporar circulația, mai ales în zonele de trecere peste poduri și pe drumurile înguste.
Vizualizări: 622
Distribuie Trimite pe WhatsApp