Gilortul Cărbunești va juca un meci amical la Târgu Jiu

Gilortul Cărbunești întâlnește sâmbătă, în cel de-al patrulea joc de pregătire din această iarnă, formația vâlceană Minerul Costești. Adversarii de sâmbătă evoluează în seria a VI-a din Liga 3.

Din cauza condițiilor meteo, meciul de pregătire dintre Gilortul  Târgu Cărbunești și Minerul Costești, planificat inițial pentru sâmbătă 25 februarie, ora 12:00, pe Stadionul Cristinel Răducan, se va desfășura tot sâmbătă, dar de la ora 15:00, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, a anunțat formația gorjeană care a închiriat terenul sintetic de la Târgu Jiu din cauza ploilor care i-au afectat terenul de joc.

Până la startul oficial al Ligii 3, Gilortul mai are de susținut încă trei partide de pregătire, a anunțat clubul gorjean: „Băieții noștri vor juca cu Minerul Costești (25 februarie, Cărbunești), Viitorul Dăești (1 martie, Fedeleșoiu) și Flacăra Horezu (4 martie, pe un teren care va fi stabilit la mijlocul săptămânii viitoare)”.

Transferurile efectuate de conducerea clubului în această pauză de iarnă s-au dovedit benefice pentru echipă pentru că acum există concurență în rândul jucătorilor. În aceste ultime partide de pregătire Mario Găman va contura lotul pe care se va baza în partea a doua a campionatului.

Vizualizări: 421

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: