Vești bune pentru olteni, revin accidentații!
Dintre jucătorii cu probleme medicale în ultima perioadă, au revenit la antrenamente şi vor intra cât de curând în partidele oficiale Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram şi Mihai Căpăţână. Cei trei au absentat în derby-ul cu FCSB, iar jucătorul care s-ar reface cel mai repede este Vladimir Screciu.
Ar putea reveni, în următorul meci al Universităţii Craiova, cel cu FC Voluntari, programat duminică, de la ora 17.45, şi Ştefan Baiaram.
„Cel mai important este să revină Baiaram. Dacă Baiaram revine rapid, e ca şi cum am fi adus un jucător nou. El nu e sută la sută, dar în etapele următoare va apărea. Noi ne gândim la două transferuri acum, cred că ar fi formidabil dacă reuşim acest transferuri. Primul transfer este Baiaram, iar al doilea este Bancu. Nu că nu este foarte important şi Screciu, dar el revine mult mai rapid, spre deosebire de ceilalţi doi”, a anunţat Eugen Neagoe.
Ştefan Baiaram se antrenează alături de colegii săi de săptămâna trecută, iar în curând este aproape de sută la sută la nivel fizic, singurul semn de întrebare fiind legat de forma sa sportivă.
De asemenea, Mihai Căpăţână poate reveni şi el pe teren în curând, după ce şi-a fracturat două degete la un antrenament, înaintea partidei cu Farul.