Ce transferuri a ratat pe final de mercato Universitatea Craiova
Eugen Neagoe şi-ar mai fi dorit însă două achiziţii, este vorba de atacantul pe care l-a avut sub comandă la Universitatea Cluj, Mamadou Thiam, şi mijlocaşul brazilian al Patrolului, Jair, conform ProSport. Deşi n-au mai ajuns la Craiova, cei doi sunt urmăriţi în continuare de olteni şi ar putea fi transferaţi în vara viitoare.
Senegalezul Mamadou Thiam, în vârstă de 27 de ani, a fost adus în Ardeal, deşi a fost dorit şi de Rapid. De-a lungul carierei, Thiam a jucat pentru Dijon, Clermont Foot, Barnsley, KV Oostende și AS Nancy. El are contract până în vară cu echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, cu opţiune de prelungire. Până acum a reuşit 6 goluri şi o pasă de gol în 18 partide pentru „Şepcile roşii”, atrăgând atenţia prin prestaţiile sale.
Clujenii n-au dorit să se despartă de golgheterul lor, care a reuşit să puncteze şi în runda trecută, contra Chindiei. În acelaşi timp, deşi Neagoe şi-l dorea pe Thiam, antrenorul a fost convins că are deja trei atacanţi sub comandă, Rivaldinho, Markovic şi Koljic, cu care se poate lupta pentru îndeplinirea obiectivelor.
Mijlocaşul brazilian al Petrolului Ploieşti, Jair da Silva Tavares, a fost o ţintă de la începutul periaodei de mercato pentru Universitatea Craiova, dar în cele din urmă transferul nu s-a mai înfăptuit, deşi diferenţa dintre oferta oltenilor şi ceea ce au solicitat oficialii Petrului nu a fost una mare. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a ratat o parte din pregătire, fiind accidentat, dar a revenit în forţă şi a marcat în victoria prahovenilor cu Hermannstadt. Jucătorul cariocas are 3 goluri şi tot atâtea assist-uri în acest sezon pentru Petrolul.
Jair a venit în vara trecută din Finlanda, acolo unde evolua din 2016. Ultima dată la HJK Helsinki, echipă cu care a cucerit titlul de campion în 2021, mijlocașul sud-american a mai jucat pentru AC Oulu și FC Ilves Tampere, cu ultima echipă câștigând și Cupa Finlandei (2019).
Universitatea Craiova a punctat pe finalul perioadei de mercato mai mult la capitolul plecări. Echipa din Bănie s-a despărţit de cinci jucători, Giedrius Arlauskis, Dan Nistor, Ivan Martic, Paul Papp şi Marian Danciu, în timp ce, la secţiunea achiziţii, Ştefan Vlădoiu a revenit de la Universitatea Cluj, pe ultima sută de metri.